Procurorul general va exercita controlul asupra soluţiilor deja dispuse, precum şi asupra actelor şi măsurilor decise în cauze în curs de soluţionare şi tot el este singurul care poate retrage căile de atac exercitate de Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), conform proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ prezentat marţi de către Ministerul Justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În expunerea de motive, se arată că, ”deşi constituirea unei astfel de secţii este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituţional, parametrii în care aceasta îşi desfăşoară activitatea contravin modului de organizare a parchetelor în România şi principiului controlului ierarhic”.

Proiectul propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Principalele modificări propuse de proiectul de lege

- Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) la data intrării în vigoare a legii.

- Abrogarea secţiunii care priveşte organizarea, funcţionarea şi competenţa acestei secţii din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi instituirea unor dispoziţii tranzitorii referitoare la situaţia personalului şi a dosarelor aflate pe rolul Secţiei la data intrării în vigoare a acestei legi.

- Cauzele aflate pe rolul Secţiei la data intrării în vigoare a legii, precum şi dosarele soluţionate, aflate în arhiva Secţiei la această dată, se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, parchetelor competente potrivit legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Actele de procedură îndeplinite în aceste cauze anterior intrării în vigoare a legii, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.

- Pentru respectarea principiului subordonării ierarhice a procurorilor în cadrul Ministerului Public proiectul prevede (art. 1 alin. 5) că soluţiile dispuse de procurorii Secţiei, care anterior intrării în vigoare a legii nu au făcut obiectul controlului ierarhic, sunt supuse după această dată controlului exercitat de procurorul general al PÎCCJ, regula fiind incidentă atât în cazul controlului exercitat din oficiu, cât şi în cazul controlului exercitat la sesizare (plângere).

- Pentru aceleaşi raţiuni proiectul prevede (art. 1 alin. 6) că actele efectuate şi măsurile luate de procurorii Secţiei în cauzele aflate în curs de soluţionare, care anterior intrării în vigoare a legii nu au făcut obiectul controlului ierarhic, sunt supuse după această dată controlului exercitat de procurorul general al PÎCCJ (din oficiu sau, după caz, la sesizare).

- Actele şi măsurile ce vor fi efectuate după desfiinţarea Secţiei (de către procurorii parchetelor competente care vor prelua aceste cauze)  vor fi supuse controlului ierarhic potrivit regulilor stabilite în Codul de procedură penală (exercitat de conducătorul parchetului sau, dacă acesta le-a efectuat, de procurorul ierarhic superior), motiv pentru care proiectul nu cuprinde reguli cu privire la acestea.

- Începând cu data desfiinţării Secţiei, reprezentarea Ministerului Public în cauzele preluate de la Secţie va fi asigurată de procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune altfel.

- De asemenea, pentru respectarea principiului subordonării ierarhice, căile de atac exercitate de Secţie vor putea fi retrase numai de procurorul general al PÎCCJ (art. 1 alin. 8).

- Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind  redistribuite în cadrul celorlalte secţii ori în cadrul altor parchete, în funcţie de necesităţi.

- Procurorii din cadrul Secţiei, inclusiv procurorul şef adjunct, revin la parchetele de unde provin. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

- Personalului detaşat pe celelalte categorii de posturi din cadrul Secţiei îi încetează detaşarea începând cu data desfiinţării acesteia.

Proiectul conţine şi texte privind competenţa de efectuare a urmăririi penale în cauzele care sunt în prezent de competenţa SIIJ.

- Conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceilalţi judecători şi procurori, precum şi de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

Dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 au fost modificate implicit prin Legea nr. 207/2018. Efectul produs de intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018  asupra dispoziţiilor art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, în sensul restrângerii competenţei DNA în cauzele privind infracţiuni comise de magistraţi (acestea devenind de competenţa Secţiei), a fost reţinut şi de Curtea Constituţională, în paragrafele 126-128 ale Deciziei nr. 33/2018 Curtea observând că „. Împrejurarea că, în urma înfiinţării acestei noi structuri cu competenţe proprii de investigare, o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competenţele sale legale nu constituie o problemă de constituţionalitate

Aşa fiind, întrucât prin abrogarea Secţiunii 21 din Legea nr. 304/2004 - care instituie competenţa exclusivă a SIIJ de a efectua urmărirea penală în cauzele privind infracţiuni comise de către judecători şi procurori – şi în absenţa unei intervenţii legislative exprese, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 comise de către judecători sau procurori ar urma să fie soluţionate de alte parchete decât DNA (respectiv de către PCA sau, după caz, de către PICCJ), pentru a reveni la reglementarea anterioară a competenţei DNA  este necesară o intervenţie legislativă care să prevadă expres faptul că „de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ceilalţi judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”.

Pentru aceleaşi argumente, se impune o intervenţie legislativă expresă şi în ceea ce priveşte competenţa DIICOT. Astfel, proiectul prevede expres că „de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi infracţiunile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului   nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ceilalţi judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”.

Proiectul urmează să primească avizul CSM.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.