Un profesor de muzică din Târgu Secuiesc, conducător de cor, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe după ce a întreţinut acte sexuale cu o fată de 14 ani şi cu o alta de 13 ani, acestea fiind elevele sale la acel moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe au anunţat, marţi, că un bărbat a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor şi viol. 
 
“În esenţă, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de profesor de muzică şi de conducător al unui cor, în perioada anilor 2019-2020 a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere şi de autoritatea asupra unei persoane vătămate minore în vârstă de 14 ani la data faptei, elevă a sa, pentru a întreţine cu aceasta în mod repetat acte sexuale, respectiv că în cursul anului 2018 a întreţinut un act sexual cu o altă persoană vătămată minoră în vârstă de 13 ani la data faptei, membră a corului condus de către inculpat, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa şi abuzând de poziţia sa recunoscută de încredere şi de autoritate asupra acesteia”, au arătat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. 
 
Ei au precizat că anchetatorii au fost sesizaţi în 12 aprilie 2021 de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna cu privire la “modul de relaţionare cu elevii a numitului Szabo Jozsef, profesor de muzică la Liceul Teoretic Nagy Mozes din Târgu Secuiesc”. Procurorii au menţionat că, în 28 aprilie 2021, cererea a fost completată cu alte elemente privind comportamentul profesorului, iar în cauză a început atunci urmărirea penală pentru corupere sexuală a minorilor. 
 
Bărbatul a fost reţinut de la 1 noiembrie 2021 până la 2 noiembrie 2021, a fost arestat preventiv de la 2 noiembrie 2021 până la 27 noiembrie 2021, după care s-a aflat în arest la domiciliu până în 26 ianuarie 2021, atunci când măsura a fost revocată de Tribunalul Covasna. 
 
Procurorii au menţionat că faptele pentru care a fost cercetat profesorul de muzică sunt pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv cu închisoarea de la 5 la 12 ani, precum şi cu interzicerea unor drepturi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.