Procurorul suspendat din funcţie de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, Daniel Bucur, a fost condamnat, vineri, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, fiind obligat la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 10.000 de lei. El a fost găsit vinovat pentru că a pretins şi primit beneficii necuvenite constând în lucrări de construcţie la o locuinţă. Sentinţa poate fi contestată.