Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Călin Nistor a declarat, vineri, că la DNA a fost constituit un grup de lucru care analizează situaţia achitărilor din ultima perioadă, el spunând că cine a greşit "va plăti".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru procurori, cel mai mare rebut profesional este o achitare. Când trimiţi o persoană în judecată trebuie să te asiguri că ai toate probele care să justifice legalitatea şi temeinicia trimiterii acelei persoane în judecată. Achitările ]n cauzele penale pot fi clasificate (...) - achitări imputabile procurorilor şi achitările neimputabile. Cele neimputabile pot surveni din diverse cauze - fie apare o lege de dezincrimare, fie o decizie a Curţii Constituţionale prin care se reinterpreteată, abuzul în serviciu", a afirmat Călin Nistor la B1 TV.

El a spus că la DNA a fost constituit un grup de lucru care va analiza toate deciziile de achitare şi va identifica cauzele care au dus la aceste achitări, iar "cine a greşit în mod grav va răspunde".

Nistor a precizat că grupul de lucru a fost constituit în urmă cu aproximativ 30 de zile, iar din acesta fac parte mai mulţi procurori din toate secţiile DNA.  analizează cauzele ce au dus la aceste probleme.

Procurorul şef adjunct al DNA Călin Nistor a vorbit şi despre înfiinţarea secţiei speciale privind anchetarea infracţiunilor comise de magistraţi, el susţinând că "este un lucru bun". 

"Instituţia a avut o altă opinie, eu personal cred că înfiinţarea secţiei de investigare a infracţiunilor în justiţie este un lucru bun. De altfel, e dreptul legiutitorului să aprecizie. Nici nu aş putea spune altfel în condiţiile în care CCR în motivarea deciziei prin care a respins mai multe excepţii de neconstituţionale anterior promulgării legii şi spune că reprezintă o garanţie de independeţă", a declarat procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.