Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu ministrul Justiţiei, Florin Iordache, că au avut loc discuţii despre probleme de buget, dar şi despre faptul că anumite legi au nevoie de clarificări. La rândul lui, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a spus că proiectele de anul trecut vor fi continuate de Ministerul Justiţiei, în timp ce procurorul-şef al DNA, Laura Kovesi, a declarat că a profitat de invitaţia ministrului Justiţiei pentru a arăta atacul la care este supus sistemul judiciar din partea inculpaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Augustin Lazăr a spus, la ieşirea de la Ministerul Justiţiei, că a discutat cu ministrul Florin Iordache despre problemele de buget ale Ministerului Public.

"A fost o discuţie cu caracter general, privind problematica administrării Ministerului Public, privind problemele legate de buget, privind structurile specializate ale Ministerului Public care au bugete specifice pentru zonele respective, privind nevoia folosirii resurselor Ministerului Public într-o manieră raţională, spre exemplu micile parchete, micile instanţe care sunt pe tot teritoriul ţării şi care nu au procurori pentru a funcţiona în mod corespunzător şi alte chestiuni de acest gen", a declarat procurorul general.

Întrebat dacă a discutat cu ministrul Iordache despre dosarul de la parchet privind înregistrările difuzate de Sebastian Ghiţă la România TV, Lazăr a spus că nu au abordat subiectul şi că justiţia nu trebuie făcută la televizor.

"Eu, personal, nu am discutat cu ministrul acest subiect. Poate problematica faptului, că este o mediatizare excesivă a unor lucruri şi acest fenomen al telejustiţiei care este negativ...Din păcate, justiţia ar trebui făcută în continuare acolo unde îi este locul", a arătat Lazăr. 

La întrebarea dacă este necesară o lege a graţierii şi a amnistiei,  Lazăr a răspuns că nu se impune acest lucru.

"Noi trebuie să combatem criminalitatea, avem priorităţi de a combate corupţia, de a recupera bunurile care au fost însuşite de infractori, produsul infracţionalităţii", a arătat procurorul general.

Întrebat dacă este nevoie de modificarea Codurilor şi dacă a avut o discuţie cu ministrul Florin Iordache pe această temă,  Lazăr a spus că a fost o discuţie despre faptul că anumite legi au nevoie de clarificări.

"Spre exemplu, textul de lege care priveşte conflictul de interese a fost declarat neconstituţional cu referire la raporturile comerciale. Sunt de acord că acea chestiune a raporturilor comerciale ar trebui lămurită, o chestiune care poate fi cu uşurinţă clarificată, în rest, textul de lege este unul foarte bun, este inspirat după legislaţia franceză. (...) Legislaţia este clară şi jurisprudenţa este clară, zic eu. Acest text este foarte bun", a mai declarat Augustin Lazăr.

Despre ridicarea MCV, procurorul general a arătat că, din punctul de vedere al magistraţilor, n-ar mai nevoie de monitorizarea acestora,  "dar ar fi nevoie de o monitorizare a politicienilor. Adică este o chestiune de voinţă politică. Magistraţii îşi fac datoria şi probabil că există anumite persoane care şi-ar dori să şi pună în practică agenda lor şi nu ar avea nevoie de o chestiune care să-i încurce, cum ar fi MCV".

La rândul său, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a spus, după întâlnirea cu ministrul Justiţiei că şi-a dat seama că ar putea avea o colaborare excelentă cu Florin Iordache.

"După discuţia de astăzi mi-am dat seama că putem avea o colaborare excelentă. Proiectele de anul trecut vor fi continuate de Ministerul Justiţiei", a declarat Daniel Horodniceanu.

Procurorul-şef al DNA, Laura Kovesi, a spus, la finalul discuţiilor cu ministrul Justiţiei, că a profitat de invitaţie pentru a arăta atacul "masiv" la care este supus sistemul judiciar.

"Domnul ministru ne-a invitat la o discuţie privind bugetul DNA, privind nevoia de a ne ajuta în ceea ce priveşte resursele umane şi pentru discuţii privind sediile pe care Parchetele au nevoie. Am profitat de această invitaţie pentru a aduce pe masă toate acele sesizări, pentru a arăta atacul masiv la care este supus sistemul judiciar din partea inculpaţilor şi a persoanelor pe care le cercetăm", a declarat Kovesi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.