Procurorul general, Gabriela Scutea, a afirmat, miercuri, că dosarul 10 august continuă, pentru ”stabilirea adevărului, pentru elucidarea acuzaţiilor şi sesizării formulate din oficiu privind agresiunea asupra cetăţenilor care au participat la protest”. Procurorul general a precizat că înţelege ”emoţia publică suscitată de acest dosar” şi a anunţat că ordonanţa procurorilor va fi ”cântărită în cadrul controlului ierarhic”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acest dosar, cunoscut sub numele de 10 august, în continuare se derulează pentru stabilirea adevărului, pentru elucidarea acuzaţiilor şi sesizării formulate din oficiu privind agresiunea ssupra cetăţenilor care au participat la protest”, a declarat, miercuri, procurorul general al PÎCCJ, Gabriela Scutea. 

Acesta a a precizat că sunt necesare câteva sublinieri.

”În 2018, reprezentanţii Jandarmeriei au sesizat DIICOT, referitor la acţiunea protestatarilor, această sesizare fiind susceptibil de încadrare ca acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Această încadrare atrage competenţa exclusivă a DIICOT, iar cercetarea faptelor, împreună cu cele de abuz în serviciu, respectiv de purtare abuzivă, comise de personalul MAI, inclusiv cu funcţii de conducere, a fost opţiunea procurorilor militari care au dispus declinarea către DIICOT, iar DIICOT şi-a asumat cercetarea faptelor la un loc. În acest context procedural, adoptarea soluţiei, inclusiv pentru infracţiuni de abuz în serviciu sau de purtare abuzivă, era posibilă şi legală din punct de vedere procedural”, a mai declarat GAbriela Scutea.

Aceasta a explicat că ordonanţa procurorilor a reţinut două planuri. 

”Ordonanţa emisă structurează două planuri, acela al unui subiect pasiv colectiv, care a fost reprezentat de mulţimea protestatarilor, privită ca întreg, şi un plan al subiecţilor individuali, în special persoane care au fost agresate după ora 23.00, în momentul în care a fost dispersată mulţimea de oameni din Piaţa Victoriei. Această ordonanţă a DIICOT are 235 de pagini. Din parcugerea ei sumară, anterior formulării acestei declaraţii, rezultă că procurorii au examinat intervenţia în forţă în anumite zone din piaţă, au examinat folosirea mijloacelor de dispersare a manifestanţilor şi au delimitat unele acte care reflectă lipsuri ale organizării Jandarmeriei în contextul misiunii de ordine publică din Piaţa Victoriei ca elemente contextuale şi nu elemente de abuz în serviciu”, a mai afirmat procurorul general. 

”Aici, în paranteză, vă menţionez accentul pus în foarte multe poziţie publice pe inscripţionarea sau neinscropţionarea corespunzătoare a căştilor purtate de jandarmi şi imposibilitatea în acest context de a se efectua o identificare corespunzătoare pe momente de intervenţie, a persoanelor care au exercitat agresiuni. Analiza faptelor efectuată în ordonanţă, subliniez că are deschisă procedura contestării pe cale ierarhică, are deschis accesul la studiul dosarului de către persoanele interesate şi în context foarte larg posibilitatea examinării oricăror împrejurări care pot să determine redeschiderea cercetărilor”, a mai declarat procurorul gneral. 

Gabriela Scutea a afirmat că înţelege ”emoţia publică suscitată de acest dosar”. 

”În încheiere, vreau să vă transmit că înţeleg emoţia publică suscitată de acest dosar. Suntem în poziţia în care procurorii au obligaţia ca întotdeauna să administreze probele în mod imparţial şi în mod complet. Rolul nostru este să administrăm probele conform legii în sensul acuzării şi în sensul respectării prezumţiei de nevinovăţie. De aceea, toate actele din acest dosar vor fi cântărite în cadrul controlului ierarhic în această obligaţie legală a procurorilor şefi”, a mai anunţat Scutea. 

Dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, a fost clasat în ceea ce priveşte săvârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi în ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa coordonatorilor intervenţiei forţelor de ordine. 

Urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz şi neglijenţă în serviciu în cazul unor jandarmi care ”au exercitat violenţe nejustificate împotriva unor protestatari” a fost declinată către Parchetul Militar. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.