Fostul primar al municipiului Buzău Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată cu producerea de consecinţe deosebit de grave. El este acuzat de procurorii DNA de finanţarea nelegală a unor cluburi sportive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti anunţă, joi, printr-un comunicat de presă, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar al municipiului Buzău Constantin Octavian Boşcodeală, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave.

Potrivit DNA, în perioada 2011 – 2013, inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că ar fi încheiat cu două cluburi sportive câte un contract de asociere şi mai multe acte adiţionale şi, ulterior, ar fi dispus către acestea efectuarea de la bugetul local a unor plăţi în valoare totală de 3.361.700 lei, în condiţiile în care acele structuri sportive nu îndeplineau condiţiile legale pentru obţinerea finanţării.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Potrivit DNA, Boşcodeală ar fi cauzat Primăriei municipiului Buzău un prejudiciu în valoare totală de 3.361.700 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru cele două cluburi sportive.

Cele două cluburi cărora fostul edil le-ar fi oferit finanţare de la bugetul local sunt fostul Fotbal Club Gloria Buzău şi Clubul Sportiv Handbal Municipal Buzău.

Primăria municipiului Buzău a comunicat că se constituie parte civilă în cauză pentru recuperarea prejudiciului, iar procurorii mai anunţă că s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Buzău cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Fostul primar al municipiului Buzău Constantin Octavian Boşcodeală a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, fiind judecat şi condamnat la închisoare cu suspendare, timp de 3 ani, în anul 2016, tot pentru acordarea ilegală a peste 1,6 milioane de lei pentru Fotbal Club Gloria Buzău.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.