Doi bărbaţi şi o femeie din Râmnicu Sărat au fost reţinuţi pentru proxenetism, fiind acuzaţi că au pus trei tinere să se prostitueze în mai multe ţări europene, de pe urma cărora ar fi obţinut aproximativ două milioane de lei. La percheziţiile făcute la locuinţele presupuşilor infractori poliţiştii au descoperit sume de bani în lei, euro, dolari americani şi canadieni, lire sterline şi franci elveţieni, precum şi 15 cartuşe şi zeci de kilograme de materiale pirotehnice din diferite categorii. Totodată, anchetatorii au pus sechestru asigurator pe două autoturisme evaluate la 67.000 de euro.
Poliţia Română a informat că în 22 decembrie, poliţiştii de investigaţii criminale ai Poliţiei Râmnicu Sărat au reţinut, pentru 24 de ore, trei persoane, pentru proxenetism.
Din cercetări a reieşit că, din anul 2020 până în prezent, persoanele cercetate, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 30 şi 57 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul mai multor state europene de către trei tinere, cu vârste cuprinse între 26 şi 30 de ani, din Râmnicu Sărat şi Podgoria.

Prin această modalitate, persoanele şi-ar fi însuşit un patrimoniu injust, estimat la 2.000.000 de lei.

Luni, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat, poliţiştii au făcut cinci percheziţii la imobile folosite de către persoanele cercetate, în Râmnicu Sărat, Ziduri, Topliceni şi Podgoria.
Poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 30.026 de lei, 5.720 de euro, 121 de dolari americani, 45 de lire sterline, 30 de lire turceşti, 20 de franci elveţieni, 20 de dolari canadieni, 15 cartuşe de calibru 16 mm, 77 de kilograme de materiale pirotehnice din diferite categorii, mai multe telefoane mobile şi înscrisuri.

Cu privire la materialele pirotehnice şi cartuşele descoperite, urmează să fie extinse cercetările pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, respectiv nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Totodată, au fost indisponibilizate două autoturisme, evaluate la 67.000 de euro, în vederea instituirii sechestrului asigurator.

În baza mandatelor de aducere, persoanele au fost duse la Poliţie pentru audieri.
În urma probelor administrate, poliţiştii i-au reţinut pe cei trei, pentru 24 de ore, iar marţi vor fi duşi în faţa magistraţilor pentru a dispune asupra măsurii preventive.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







