Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, joi, cu conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după adoptarea legii privind eliminarea pensiilor speciale şi după ce ICCJ a anunţat contestarea acesteia la CCR, demers faţă de care CSM şi-a exprimat susţinerea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea este programată la ora 11.00.

Klaus Iohannis se întâlneşte, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicoleta Margareta Tînţ, şi cu vicepreşedintele CSM, Tatiana Toader. 

Potrivit sursei citate, întâlnirea are loc la solicitarea conducerii CSM. 

Întâlnirea vine în contextul eliminării pensiilor speciale, fiind afectaţi, printre alţii, judecătorii şi procurorii, dar şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

De asemenea, preşedintele se întâlneşte cu reprezentanţii magistraţilor în condiţiile în care ICCJ a anunţat că va contesta legea pensiilor speciale la CCR, iar CSM a precizat că se raliază acestui demers.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, marţi, că susţine necondiţionat poziţia exprimată de magistraţi în adunările generale, în sensul în care abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor afectează independenţa şi statutul acestora.

”Consiliul Superior al Magistraturii a luat act şi susţine necondiţionat poziţia exprimată de magistraţi în adunările generale convocate în data de 21.01.2020, în sensul în care abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor afectează independenţa şi statutul acestora. Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenţia asupra riscurilor pe care un astfel de demers le poate produce asupra actului de justiţie”, a transmis, marţi, CSM, printr-un comunicat de presă.

Magistraţii din întreagaţ ară au adoptat diferite forme de protest, la fel şi grefierii, iar sindicate ale personalului auxiliar din Justiţie au cerut ICCJ să sesizeze Curtea Constituţională şi cu privire la eliminarea pensiilor speciale în cazul lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.