Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, explică demersul PNL de a ataca la Curtea Constituţională legea privind majorarea pedepselor pentru cei care abuzează sexual copii, spunând că acest demers are ca scop asigurarea unui act normativ care să nu ducă la „vulnerabilizarea” unor dosare şi care să asigure tratament egal victimelor acestui tip de infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Noi vrem categoric combaterea acestui fenomen, cu aceeaşi forţă cu care vrem combaterea crimei organizate, dar pentru acest lucru trebuie o lege care să stea în picioare pe termen lung. Este absurd să acuzi Guvernul că nu doreşte combaterea acestui flagel pentru că în realitate doreşte o lege solidă”, a afirmat Cătălin Predoiu, joi seară, la Realitatea Plus, referindu-se la legea care reglementează pedepsele pentru agresorii sexuali.
 
El a susţinut că actul normativ are un „posibil viciu” şi anume faptul că unele infracţiuni cu privire la viaţa sexuală au fost lăsate prescriptibile, iar în această situaţie s-ar face „o discriminare între victime care trebuie protejate în mod egal”. Predoiu a spus că, aşa cum este formulată legea în prezent, unele dosare ar putea fi „vulnerabilizate” prin invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate de către avocaţi în timpul proceselor. 
 
„Legea aceasta trebuie să stea în picioare pe termen lung şi nu trebuie să constatăm după intrarea ei în vigoare că este vulnerabilă. (...) Sunt tată, îmi dau seama ce traume pot avea copiii care sunt agresaţi, femeile care sunt agresate, victimele, şi este necesar ca ele să fie protejate în mod egal. Vrem să vedem pedepse mai dure, trebuie să vedem ce se întâmpăl în instanţă unde tradiţional s-a orientat către minim, nu către maxim”, a mai afirmat ministrul. 
 
Predoiu a catalogat drept „derapaj” afirmaţiile primarului Capitalei, Gabriela Firea, care a spus că PNL îi „apără” pe pedofili, susţinând că aceasta se foloseşte de „o poziţie principial corectă” pe care executivul o are în ceea ce priveşte actul normativ.
 
„Este mai grav dacă ne-am grăbi acum dintr-un exces de zel şi într-un an de zile, doi ani de zile am vedea cum anumite dosare se prăbuşesc odată cu legea. Nu afectăm cu nimic dosarele în curs prin controlul pe care l-am cerut la CCR, dar securizăm pe termen lung dosare importante. Modul în care este speculată politic de către PSD această problemă, jucându-se cu sentimentele oamenilor, speculând, pur şi simplu minţind, mie mi se pare un semn de decădere a discursului politic, este inadmisibil. Discuţia ar trebui să rămână strict în spaţiul tehnic, atât”, a mai spus Predoiu.
 
Executivul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care majorează pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor. Actul normativ, adoptat decizional de către Camera Deputaţilor pe 30 iunie, introduce şi prevederea potrivit căreia violul şi actul sexual cu un minor sunt infracţiuni pentru care prescripţia nu înlătură răspunderea penală.
 
Guvernul argumentează că reglementarea încalcă Legea fundamentală deoarece „instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care au comis infracţiuni de o gravitate similară, în sensul în care nu pot fi identificate raţiuni obiective pentru alegerea acelor infracţiuni care urmează a fi imprescriptibile”.
 
Primarul general, Gabriela Firea, a somat Guvernul să renunţe la a-i apăra pe pedofili, afirmând că drepturile copiilor trebuie apărate, nu cele ale agresorilor sexuali. ”Domnule prim-ministru Orban, perseverenţa dumneavoastră în greşeală este periculoasă pentru societate”, a transmis Firea, cerând Guvernului să retragă de la CCR contestaţia la legea care priveşte înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.