Subcomisarul de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă după ce i-ar fi cerut administratorului unei firme suma de 6.000 de euro pretinzând că va interveni la un coleg al său şi la un magistrat pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar a fost trimis în judecată. În acelaşi dosar, un alt inculpat a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Iulian Alexandru Georgescu, ofiţer de poliţie, subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru trafic de influenţă.
Anterior, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului P.D.G., persoană fără calitate specială, pentru complicitate la trafic de influenţă.
”La începutul lunii octombrie 2024 şi ulterior în luna februarie 2025, inculpatul Georgescu Iulian Alexandru, în calitatea menţionată anterior, i-ar fi pretins unui administrator al unei societăţi comerciale, prin intermediul inculpatului P.D.G., diferite sume de bani. Iniţial, ar fi solicitat o sumă neprecizată, ulterior suma ar fi fost stabilită la 4.000 – 5.000 de euro, iar în final majorată la 6.000 de euro. În acest context, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui alt ofiţer de poliţie, coleg de-al acestuia, precum şi asupra unui magistrat şi ar fi promis că va interveni pe lângă aceştia pentru a-i determina să dispună o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care administratorul respectiv era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, arată DNA, marţi, într-un comunicat de presă.
În 4 iunie 2025, Georgescu ar fi primit, prin intermediul inculpatului P.D.G., de la acelaşi administrator, suma de 3.000 de euro, reprezentând jumătate din suma pretinsă.
Ulterior, în perioada martie – aprilie 2026, Georgescu ar fi pretins din nou, în mod repetat şi prin intermediul aceluiaşi inculpat, diferenţa de 3.000 de euro rămasă din suma totală solicitată iniţial.
În 29 aprilie 2026, el a primit, prin intermediul inculpatului P.D.G., de la acelaşi administrator, suma de 3.000 de euro, iar procurorii anticorupţie au constatat infracţiunea flagrantă.
În cauză, nu au fost dispuse măsuri asigurătorii, întrucât suma de 3.000 de euro primită de Georgescu de la administrator, în 4 iunie 2025, a fost restituită acestuia din urmă.
Inculpatul P.D.G., care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, şi-a asumat în totalitate faptele comise şi a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale.
În prezenţa avocatului, inculpatul P.D.G. a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei, precum şi cu modalitatea de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni; interzicerea, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială; prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
Dosarul de urmărire penală, precum şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise spre judecare la Tribunalul Dolj, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.




























