Plenul CSM a avizat negativ propunerea legislativă a PNL de eliminare a pensiilor de serviciu pentru unele categorii profesionale, între care magistraţi şi personal auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor, argumentând că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora. "Aceasta nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii", arată CSM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, în şedinţa de miercuri, propunerea legislativă formulată de un număr de parlamentari PNL privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru anumite categorii profesionale, printre care şi judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de instituţie.

Analiza propunerii legislative a fost făcută de către Plenul Consiliului în raport de dispoziţiile art. 38 alin. 3 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora CSM avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti. Astfel, au fost avute în vedere acele norme din propunerea legislativă care vizează activitatea sistemului judiciar.

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă având în vedere că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu. Acordarea pensiei de serviciu constituie o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Constituţia României. Aceasta nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii şi care impune «obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au», aşa cum s-a reţinut, de altfel, şi de către Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 873 din data de 25 iunie 2010", se arată în comunicatul CSM.

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, faţă de succesiunea în timp a cadrului normativ, prin care anterior au fost eliminate şi ulterior reintroduse pensiile de serviciu, s-a apreciat că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilităţii cadrului normativ şi ar reprezenta un regres al reglementării în acest domeniu pentru această categorie de personal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.