Patru persoane, între care şi un funcţionar de la Casa de Pensii Neamţ, sunt cercetate în libertate în dosarul de fapte de corupţie privind dosare de pensionare care ar conţine acte medicale false. Poliţiştii au ridicat mai multe documente falsificate utilizate la dosarele de pensionare, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursele citate au afirmat că, în urma percheziţiilor făcute în judeţele Neamţ şi Gorj, patru persoane sunt cercetate în stare de libertate. Astfel, funcţionarul de la Casa de Pensii Neamţ vizat în acest caz este acuzat de trafic de influenţă, iar alte trei persoane sunt acuzate de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Poliţiştii au ridicat mai multe înscrisuri, fiind vorba despre documente falsificate utilizate la dosarele de pensionare.

Conform surselor citate, faptele au fost comise din 2015 şi până în prezent, iar cercetările în acest caz au început în urma unei sesizări depuse de reprezentanţii Casei de Pensii Neamţ la Parchetul Tribunalului Neamţ.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut, marţi dimineaţă, şase percheziţii în judeţele Neamţ şi Gorj, într-un dosar privind fapte de corupţie legate de dosare de pensionare care ar conţine acte medicale false şi ar fi fost înregistrate la Casa de Pensii Neamţ cu ajutorul unui funcţionar.

Surse judiciare declarau pentru News.ro că în această cauză sunt vizate mai multe persoane care ar fi falsificat documente ce atestau existenta unor boli şi care ar fi fost depuse la dosarele de pensionare. Ulterior, dosarele ar fi fost înregistrate şi cu ajutorul unui funcţionar de la Casa de Pensii Neamţ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.