Parchetul Judecătoriei Constanţa a fost sesizat în legătură cu imaginile în care preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, jigneşte un poliţist local şi face cercetări în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Mihai Alexandru Stanciu, a declarat că Parchetul a fost sesizat după apariţia imaginilor în spaţiul public de către Poliţia municipiului Constanţa. 
 
“În data de 4 aprilie 2023, Poliţia municipiului Constanţa a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu privire la imaginile apărute în mediul online în care ar apărea preşedintele Consiliului Judeţean, Lupu Mihai, şi care i-ar fi adresat nişte cuvinte jignitoare şi ameninţări unui lucrător de Poliţie Locală, pentru că acesta nu i-ar fi permis accesul într-o zonă în care accesul era restricţionat riveranilor. Din actul de sesizare rezultă că fapta ar fi din anul 2021. Am înregistrat sesizarea ca dosar penal şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj”, a declarat Mihai Alexandru Stanciu. 
 
În imaginile publicate pe canalul de Youtube al publicaţiei Constanţa Info, se observă cum Mihai Lupu îi întinde telefonul său poliţistului local şi îl întreabă: “Nu vrei să vorbeşti cu primarul tău?”. În acel moment poliţistul local îl atenţionează că este înregistrat audio-video cu camera video din dotare şi îi cere să se comporte normal.
 
“Cât de prost să fii tu, mă? Eu sunt preşedintele Consiliului Judeţean. Cât de prost să fii tu să faci chestia asta. Eşti cel mai prost om pe care l-am văzut în viaţa mea”, a continuat Mihai Lupu, care s-a apropiat de poliţiştul local şi l-a împins, el fiind îndepărtat apoi de bărbatul care îl însoţea.
 
“Din momentul acesta vă anunţ că….”, a mai afirmat poliţistul local, fiind întrerupt de Mihai Lupu, care a continuat: “Ce anunţi, idiotule? Săptămâna viitoare nu mai eşti nimic. Am venit să mă duc acasă la mine, prostu dracu ce eşti tu. Dacă erai deştept... o să vezi, nu o să mai fii nimic săptămâna viitoare. Idiotule. Nu ţi-am făcut nimic, cretinule. Cum te cheamă pe tine?”.
 
Pe imaginile respective se mai observă că filmarea este din 17 noiembrie 2021, în jurul orei 4.
 
Scandalul a pornit după ce maşina care îl ducea acasă pe preşedintele CJ Constanţa nu avea permis de acces în zona peninsulară şi nu a fost lăsată să treacă de poliţistul local de la bariera respectivă.
 
Mihai Lupu a reacţionat după apariţia imaginilor şi a afirmat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că îşi cere scuze pentru ieşirea nervoasă şi pentru cuvintele pe care le-a adresat poliţistului local, precizând că imaginea sa nu este aceea.
 
“Dat fiind că au apărut nişte aşa-zise informaţii în spaţiul public, era de datoria mea să vin în faţa dumneavoastră şi să clarific lucrurile. Mi-ar fi plăcut să discutăm astăzi cu atâta presă despre proiectele judeţului Constanţa, despre ce face preşedintele, aparatul Consiliului Judeţean, dar nu pot să accept că informaţii în spaţiul public circulă fără a da foarte clar toate detaliile despre această informaţie, mai ales că se referă la comportamentul meu, la atitudinea mea, la modul de a mă comporta ca preşedinte, ca cetăţean al acestui judeţ. Vizualizând aceste imagini, cu siguranţă mă încearcă un fenomen din nou de frustrare şi de enervare. Îmi cer scuze pentru ieşirea nervoasă şi pentru cuvintele adresate şi le cer scuze tuturor constănţenilor pentru că nu asta este imaginea mea”, a declarat Mihai Lupu.
 
El a precizat că a reacţionat în acel mod din cauza atitudinii pe care a avut-o poliţistul local.
 
“Dat fiind că suntem şi într-o perioadă a postului poate că e bine să facem şi mărturisiri complete şi e bine ca toţi care astăzi folosim toate instrumentele de informare să ne informăm corect şi să fim cinstiţi şi oneşti în a da publicului şi nu numai publicului, ci tuturor, informaţiile corecte. Aşadar, pe scurt, voi spune foarte clar datorită faptului că la vremea respectivă, în 2021, era un regulament în care accesul era pe bază de permis în Peninsulă, m-am deplasat spre casă, neavând permisul la mine. Am prezentat legitimaţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, am prezentat buletinul că stau în Peninsulă şi datorită atitudinii agentului de poliţie locală care mi-a luat legitimaţia şi mi-a aruncat-o, mi-a aruncat-o pur şi simplu pe banchetă, atenţie, nu conduceam eu maşina, am răbufnit ca orice om, sunt şi eu om, nu sunt un robot. Am coborât din maşină şi m-am deplasat pe jos acasă, respectând regulamentul”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.