Un ofiţer de la Penitenciarul Tulcea a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Cătănoiu Ciprian Irinel, ofiţer în cadrul Penitenciarului Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

”În perioada 2018 – 16 februarie 2021, inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la două persoane (martori în cauză) sumele de 5.000 euro şi 2.500 lei în schimbul efectuării unor acte contrare îndatoririlor de serviciu. Concret, pentru banii primiţi, inculpatul ar fi trebuit să asigure protecţia şi condiţii favorabile de executare a pedepselor pentru cei doi martori şi pentru alte două persoane, toţi deţinuţi în Penitenciarul Tulcea”, a transmis, luni, DNA.

Potrivit procurorilor, la data de 16 februarie 2021, inculpatul Cătănoiu Ciprian Irinel ar fi fost surprins în flagrant după ce ar fi primit de la unul dintre martori suma de 1.500 euro, context în care ar mai fi pretins, în scopul menţionat mai sus, şi suma de 2.000 euro care urma să fie plătită în luna martie a anului 2021.

În cauză procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, prin indisponibilizare, până la concurenţa sumei de 3500 euro şi 2500 lei, asupra bunurilor deţinute de inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză şi înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.