Secţia pentru procurori a CSM afirmă, în motivarea avizului negativ dat solicitării ministrului Justiţiei de revocare a procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi că în cuprinsul cererii de revocare nu s-a făcute referire la niciuna dintre atribuţiile legale încălcate, nefiind specificată componenta managerială vizată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, conform textului motivării, deşi ministrul Justiţiei a spus că cerea sa de revocare vizează toate componentele atribuţiilor manageriale ale procurorului - şef al DNA, "se observă existenţa unei enumerări generice a componentelor manageriale, fără o individualizare concretă: a resurselor nelegal folosite, a deficienţelor comportamentale, a atribuţiilor legale neîndeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau îndeplinite defectuos".

Raportul cu motivarea avizului negativ dat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cererii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost finalizat şi a fost "transmis decidenţilor", a anunţat vineri CSM.

"În urma avizului nefavorabil privind propunerea ministrului justiţiei de revocare a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că hotărârea nr. 52 din 27 februarie 2018 a fost motivată şi înaintată decidenţilor pentru a dispune măsurile legale", a transmis intituţia.

Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ solicitării ministrului Justiţiei de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

În şedinţa CSM, care a durat două ore şi jumătate, şefa DNA a răspuns, punct cu punct, celor 20 de acuzaţii aduse de ministrul Justţiei în raportul care stă la baza propunerii de revocare a ei din funcţie, ea spunând că motivele invocate sunt nereale, nedovedite şi netemeinice, iar unele nu se confirmă cu nimic în realitate.

Ministrul Justiţiei a spus că raportul prezentat de Kovesi "poate fi seducător, convingător", dacă îl face în faţa celor care nu se pricep deloc şi că pe el nu îl poate convinge. El a mai spus că speră că adevărul va ieşi la suprafaţă, pentru că societatea are nevoie să ştie adevărul ca să ştie ce măsuri să ia. De asemenea, ministrul i-a reproşat lui Kovesi că nu i-a trimis raportul de bilanţ al DNA pe care îl va prezenta miercuri.

În replică, Kovesi a spus că nu a venit la CSM pentru a-l convinge pe el, ci pentru a oferi explicaţii şi probe că ceea ce a susţinut el nu este adevărat.

Cel care urmează să anunţe decizia în cazul lui Kovesi este preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat în repetate rânduri că nu consideră că sunt motive de revocare a şefei DNA.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.