Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, în cadrul unei discuţii cu ambasadorii statelor Uniunii Europene, că în ultimii ani "am exersat democraţia şi am demonstrat că putem apăra principiile statului de drept în România". "Vom folosi toate instrumentele de care dispunem, pentru a repara şi consolida independenţa justiţiei", a susţinut el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat, marţi, prin videoconferinţă, cu ambasadorii la Bucureşti ai statelor membre UE, despre proiectul legii de desfiinţare a Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pachetul legilor justiţiei, modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, priorităţile Ministerului Justiţiei pentru finanţarea acordată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei, Stelian Ion a accentuat importanţa respectării, în procesul de legiferare, a recomandărilor cuprinse în rapoartele MCV, GRECO şi a avizelor Comisiei de la Veneţia. Diplomaţii participanţi au subliniat că progresele în domeniul justiţiei sunt aşteptate şi vor fi apreciate în contextul MCV şi al Mecanismului privind Statul de Drept. Intervenienţii au salutat sesizarea Comisiei de la Veneţia de către ministrul Justiţiei, afirmând că este foarte important ca legile să fie elaborate în deplin acord cu propunerile şi avizele acestui for.

"Aşteptările societăţii româneşti sunt foarte mari. În ultimii ani am exersat democraţia şi am demonstrat că putem apăra principiile statului de drept în România. Vom folosi toate instrumentele de care dispunem, pentru a repara şi consolida independenţa justiţiei. În acest proces, contăm pe sprijinul Comisiei Europene şi al statelor membre", a declarat Stelian Ion.

Referitor la proiectele incluse în PNRR, ministrul a precizat că proiectul major a cărui finanţare se solicită prin PNRR este digitalizarea justiţiei. Demersul este necesar pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi pentru eficientizarea funcţionării sistemului judiciar. Pe lângă acesta, sunt solicitate finanţări pentru îmbunătăţirea infrastructurii instanţelor, a penitenciarelor şi a Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.