Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, afirmă că există, în sistemul de forţă din România, mii de angajaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care, dacă ar ieşi la pensie acum, ar crea „nişte dezechilibre absolut majore”. El spune că orice discuţie despre pensiile de serviciu ale militarilor nu poate avea loc decât cu consultarea celor direct afectaţi de eventuale decizii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Avem, în momentul acesta, o armată care funcţionează, este respectată şi orice schimbare va trebui făcută cu ei la masă, astfel încât să ne asigurăm că cei care sunt în sistem acum rămân în sistem şi sunt motivaţi să rămână dincolo de posibilitatea pe care ar avea-o mâine. Sunt mai multe mii de oameni care mâine ar putea să iasă din sistem şi ar cauza nişte dezechilibre absolut majore”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, într-o intervenţie avută duminică după-amiază, la Digi 24.

Întrebat care este numărul celor ce ar putea pleca din sistemul militar, ministrul a răspuns: „Am o cifră exactă, nu este o cifră publică în momentul acesta”.

„Eu vă spun aşa, ca perspectivă, ce s-ar putea întâmpla. Deci, dacă nu creăm o perspectivă pentru cei care sunt în sistem în momentul acesta - şi asta e valabil, vorbesc şi de MApN şi de MAI - sunt oameni cu experienţă, aflaţi cumva la capătul carierei, care au lucrat în misiuni NATO, în misiuni internaţionale, care ar putea să iasă mâine la pensie. Şi ei sunt aici în continuare şi muncesc. Muncesc, îi învaţă pe cei mai tineri, contribuie în parteneriatele pe care le avem cu aliaţii şi cu partenerii noştri. Şi ce facem cu experienţa lor? Dacă oamenii ăştia pleacă, şi ar putea să plece mâine, va lua mulţi ani de zile... ”, a adăugat Moşteanu.

Ministrul susţine că „orice discuţie despre pensiile militare de serviciu e binevenită şi nicio decizie legată de pensiile militare nu va fi luată fără discuţii şi fără dezbateri cu beneficiarii, cu cei din serviciul activ”.

Moşteanu a fost întrebat dacă au loc discuţii pe tema unor eventuale modificări ale pensiilor de serviciu în sistemul militar, răspunzând că nu sunt astfel de discuţii.

„Nu sunt aceste discuţii, pentru că nu avem un plan foarte clar în momentul acesta de o schimbare a modului de pensionare sau a modului de plată a pensiilor militare. E vorba, bineînţeles când vorbim de pensiile militare, vorbim şi de pensiile din Ministerul Apărării şi pensiile din Ministerul de Interne şi, bineînţeles, structurile de forţă, SRI, SIE SPP, STS, şi toate acestea trebuie privite împreună. În momentul acesta e important să ne asigurăm că oamenii au o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează, pentru că toată discuţia asta despre pensiile de serviciu, pensiile militare de serviciu, a fost încurcată de politicieni de-a lungul anilor, care au modificat convenabil legile şi i-au momit pe unii sau pe alţii înainte de nişte alegeri, convenabil, cu modificări ale legilor şi s-au tot creat nişte dezechilibre. Că şi actualii pensionari militari sunt foarte nemulţumiţi. Sunt oameni care au muncit la fel, au avut acelaşi grad, aceeaşi funcţie şi au pensii foarte diferite în funcţie de momentul la care au ieşit la pensie”, a mai afirmat ministrul Apărării Naţionale.

Ministrul admite că în sistemul de forţă „sunt condiţii foarte bune de pensionare”, subliniind că acestea au fost condiţiile create de politicieni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.