Ministerul Justiţiei a selectat, marţi, candidaţii care vor susţine interviul pentru desemnarea reprezentantului României în Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT). Şi-au depus dosarele şase persoane, una s-a retras, iar două au fost respinse. Trei candidaţi vor susţine interviul în faţa comisiei care este condusă de ministrul Justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, marţi a avut loc reuniunea Comisiei de selecţie pentru desemnarea reprezentantului României în Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT).

În această etapă a procedurii a avut loc evaluarea dosarelor celor şase candidaţi înscrişi pentru această poziţie. Până la momentul evaluării dosarelor de către Comisie, un candidat s-a retras.

Comisia de selecţie este condusă de ministrul justiţiei, Ana Birchall, şi este compusă din şase membri – patru reprezentanţi ai ministerelor (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii) şi un reprezentatnt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Verificarea dosarelor a constat în evaluarea îndeplinirii condiţiilor cumulative care să permită accederea în urmatoarea etapă a procedurii, interviul. În urma evaluării dosarelor realizată individual de fiecare membru al Comisiei de selecţie, s-a constatat că din cei cinci candidaţi rămaşi în procedura de selecţie, trei au îndeplinit toate condiţiile cumulative, iar doi candidaţi au fost respinşi.

Candidaţii care îndeplinesc condiţiile vor susţine interviul în faţa aceleiaşi Comisii de selecţie în perioada următoare.

”Comisia a analizat cu transparenţă şi profesionalism dosarele tuturor candidaţilor. Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante este un organism extrem de important, iar România merită să fie reprezentată aşa cum se cuvine, având la bază meritocraţia şi experienţa profesională relevantă pentru activitatea acestui comitet”, a declarat ministrul Ana Birchall, citată în comunicatul de presă.

Mandatul actualului membru al României în Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) expiră în decembrie 2019 şi, până la această dată, noul membru trebuie ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) din lista celor trei candidaţi pe care România îi va propune.

În procesul de selecţie a reprezentantului României în CPT, candidaţii trebuie să aibă experienţă profesională considerabilă în domeniile reglementate de Convenţie (de exemplu: magistrat, medic legist, psihiatru, sociolog, specialist pe probleme penitenciare, poliţist, expert în domeniul drepturilor omului).

Potrivit articolului 5, alineatul 1 din Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, membrii Comitetului sunt aleşi de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei cu majoritate absolută de voturi de pe o listă de nume întocmită de către Biroul Adunării Consultative a Consiliului Europei; delegaţia naţională a fiecărei părţi în Adunarea Consultativă prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi au cetăţenia statului respectiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.