Ministerul Justiţiei afirmă, la şapte ani de activitate a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), că această instituţie reprezintă un model de bună practică în domeniul antifraudă la nivelul Uniunii Europene, iar prin activitatea de recuperare a activelor provenite din infracţiuni, de gestionare efectivă a bunurilor indisponibilizate şi de reutilizare socială a bunurilor şi valorilor confiscat, ANABI a arătat că este un partener de nădejde în îndeplinirea actului de justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), model de bună practică în domeniul antifraudă la nivelul Uniunii Europene, împlineşte astăzi 7 ani de activitate. Prin activitatea de recuperare a activelor provenite din infracţiuni, de gestionare efectivă a bunurilor indisponibilizate şi de reutilizare socială a bunurilor şi valorilor confiscat, ANABI a arătat că este un partener de nădejde în îndeplinirea actului de justiţie”, se arată în comunicatul Ministerului Justiţiei.

Potrivit ministerului, printre cele mai importante realizări ale instituţiei se numără operaţionalizarea Sistemul naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni (ROARMIS), aprobarea, prin Hotărârea de Guvern nr. 541/2023 a Metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor destinate victimelor infracţiunii, identificarea a 9.972 bunuri în 2.361 cereri; – 632 conturi bancare în administrare/evidenţă cu o valoare totală de 953.422.745 lei – sumă indisponibilizată (echivalent 191.911.657 Euro), o valoare totală de aproximativ 13 milioane Euro pentru bunurile mobile sechestrate aflate în administrare, 707 hotărâri judecătoreşti centralizate şi analizate prin care s-a dispus confiscarea specială/confiscarea extinsă/repararea prejudiciului, implementarea a 4 proiecte cu finanţare externă nerambursabilă; – 14 milioane Euro atrase prin PNRR pentru consolidarea infrastructurii necesare sistemului judiciar în vederea administrării adecvate a bunurilor indisponibilizate.

”ANABI continuă atingerea ţintelor şi jaloanelor asumate prin PNRR, respectiv construirea a 5 depozite pentru bunurile indisponibilizate, 1 sistem informatic şi 2 aplicaţii IT dezvoltate”, arată comunicatul.

Astfel, în anul 2023, au fost semnate, cu Ministerul Justiţiei, două contracte importante. Unul dintre acestea vizează implementarea proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii de depozitare a ANABI în ceea ce priveşte administrarea şi valorificarea bunurilor indisponibilizate pe parcursul proceselor penale”, cu un buget total de 77.350.000 RON (din care 65.000.000 RON – fonduri europene nerambursabile din PNRR). Iar cel de-al doilea vizează implementarea proiectului „Dezvoltarea sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni (ROARMIS 2), modernizarea site-ului de prezentare a instituţiei şi a portalului ANABI pentru derularea licitaţiilor electronice”, cu un buget total de 2.796.500 RON, (din care 2.350.000 RON – fonduri europene nerambursabile din PNRR).

”Felicitări directorului general, Cornel – Virgiliu Călinescu, şi întregii echipe, pentru perseverenţă şi eforturile depuse în obţinerea realizărilor instituţiei din tot acest timp! Succes în continuare!”, mai transmite ministerul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.