Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că rămâne la opinia conform căreia Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) trebuie să rămână o instituţie independentă şi nu să treacă în subordinea Parchetului General. ”Nu poţi vorbi de un act de justiţie corect atâta timp cât magistraţii nu sunt total independenţi”, susţine liderul social-democrat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Vom folosi aceleaşi pârghii instituţionale pe care le-au folosit şi ei când au atacat legile PSD. Nu pot face prin ordonanţă desfiinţarea Secţiei speciale. Am înţeles că, de fapt, nici nu vor să o desfiinţeze, vor să  mute să nu mai fie independentă, să treacă la Parchetul General. Noi ne dăm cu părerea despre ideile spuse în spaţiul public. Momentan au făcut ceva? Că «vom face» ăsta, eu m-am săturat de un an şi ceva. Am văzut cu toţii cum a funcţionat Justiţia din România. Din punctul meu de vedere au fost mari probleme. Nu înţeleg de ce este această înverşunare, pentru că, de fapt, această Secţie specială investighează numai magistraţii şi nu poţi vorbi de un act de justiţie corect atâta timp cât magistraţii nu sunt total independenţi”, a declarat preşedintele PSD luni, la TVR. 
 
Marcel Ciolacu a afirmat că a văzut avize date de instituţii din domeniul judiciar şi susţine că îşi menţine părerea conform căreia SII nu trebuie desfiinţată.
 
”Eu m-am uitat la avizul dat de către CSM, Înalta Curte care au spus că nu este bine să fie desfiinţată această Secţie, şi menţin părerea pe care o iau de la magistraţi, nu de la oameni politici, că această Secţie nu trebuie desfiinţată”, a adăugat liderul social-democrat.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.