Organizaţia "Magistraţi europeni pentru democraţie şi libertate" (MEDEL) solicită eliberarea judecătorilor şi procurorilor demişi în mod arbitrar şi arestaţi în Turcia după eşuarea loviturii de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 2.700 de judecători şi procurori au fost destituiţi de guvernul turc, cu intenţia declarată de a epura sistemul judiciar din ţară, susţine MEDEL, din care face parte şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR).

Magistraţii europeni au cerut, într-o scrisoare, tuturor instituţiilor europene "să condamne în cei mai duri termeni cu putinţă atacul brutal al autorităţilor turce îndreptat împotriva sistemului judiciar".

"Eliminarea în doar câteva ore a unui sfert din judecătorii şi procurorii din Turcia, urmată de arestarea multora dintre ei, sunt acţiuni specifice unui regim totalitar, nu unei democraţii", au spus magistraţii europeni.

Acţiunea împotriva judecătorilor şi procurorilor vine după ce guvernul turc a desfiinţat presa liberă şi societatea civilă din ţară, mai susţine MEDEL. Asociaţia magistraţilor europeni menţionează că a ridicat, în rapoartele sale, nenumărate îngrijorări cu privire la declinul democraţiei în Turcia.

"Toate aceste avertizări, trimise instituţiilor europene, au fost ignorate, ceea ce a condus la crearea mediului propice pentru adoptarea unor măsuri arbitrare împotriva membrilor sistemului judiciar şi pentru abolirea independenţei sistemului judiciar", s-a spus în scrisoare.

După eşecul loviturii de stat, toţi liderii europeni şi-au exprimat sprijinul pentru guvernul turc ales în mod democratic, aminteşte MEDEL. "Guvernele democratice trebuie să respecte, însă, statul de drept şi drepturile fundamentale ale fiecărui cetăţean", au spus magistraţii.

MEDEL şi-a exprimat "deplina solidaritate cu judecătorii şi procurorii din Turcia care apără valorile democraţiei, statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că magistraţii reţinuţi sunt eliberaţi şi se întorc în siguranţă la familiile lor".

"Magistraţi europeni pentru democraţie şi libertate" - MEDEL este o organizaţie a judecătorilor şi procurorilor europeni având ca scop principal apărarea independenţei justiţiei, a democraţiei şi drepturilor omului. MEDEL înglobează 22 de asociaţii naţionale din 15 ţări europene, inclusiv Turcia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.