Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, a declarat, vineri, că decizia Curţii Constituţionale privind completurile specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are implicaţii foarte mari, responsabilitatea fiind a preşedintelui instanţei supreme sau a vicepreşedintelui care coordonează activitatea în materie penală. ”Voi convoca Secţia pentru Judecători în vederea analizării responsabilităţii conduceri Instanţei supreme, cel mai probabil în urma unui control făcut prin Inspecţia Judiciară”, a declarat Lia Savonea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu cred că secţia pentru judecători are o responsabilitate uriaşă pentru felul în care funcţionează justiţia din România”, a declarat, vineri, preşedintele CSM, Lia Savonea.

În urma sentinţei CCR privind completurile specializate în fapte de corupţie de la ÎCCJ, Savonea spune că există o serie de implicaţii.

”În 3 iulie 2019, Curtea Constituţională din România a constatat existenţa unui conflict de natură juridică constituţională generat de refuzul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aplica pe o durată mare de timp dispoziţiile legale privind constituirea completelor specializate în materie de corupţie în primă instanţă. Având în vedere implicaţiile deciziei, care va avea drept consecinţă în primul rând prelungirea proceselor, apoi văzând consecinţele pe care acest fapt l-a avut asupra dreptului la un proces echitabil al părţilor, în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, voi convoca Secţia pentru Judecători în vederea analizării responsabilităţii conduceri Instanţei supreme, cel mai probabil în urma unui control făcut prin Inspecţia Judiciară cu privire la care secţia va decide”, a mai declarat Savonea.

Potrivit acesteia, ”responsabilitatea şi prerogativele propunerii de constituirea completelor specializate de la Înalta Curte ar fi revenit preşedintelui instanţei sau vicepreşedintelui care coordonează activitatea în materie penală”.

”Am în vedere că Înalta Curte este situată constituţional şi legal în vârful ierarhiei instanţelor din România, iar conduita managerială a instanţelor supreme trebuie să o raportăm la un nivel de exigenţă şi rigoare ridicate. În orice caz, nu mai scăzută decât exigenţele pe care le avem pentru tribunale şi curţi de apel”, a mai spus Savonea.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.