Procurorul general Augustin Lazăr afirmă că întotdeauna dosarele au fost instrumentate "exclusiv pe baza Codului de procedură penală", explicând că judecătorii verifică validitatea actelor de urmărire penală făcute în dosarele pe care le primesc şi le declară nule pe cele care ar fi în afara cadrului legal. "Cu sau fără protocol, atunci când judecătorul constată că un act de urmărire penală s-a efectuat în afara cadrului legal îl declară nul şi nu are nimeni interesul să lucreze degeaba", spune Lazăr, arătându-se optimist că aceste acte vor fi considerate legale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ceea ce vă pot eu asigura este că întotdeauna dosarele au fost instrumentate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească exclusiv pe baza Codului de procedură penală. Altfel, este evident că ar fi nule actele respective. Judecătorul verifică în camera preliminară, ori de câte ori primeşte un dosar, să vadă care este validitatea actelor de urmărire penală care s-au efectuat. Aşa că, cu sau fără protocol, atunci când judecătorul constată că un act de urmărire penală s-a efectuat în afara cadrului legal îl declară nul şi nu are nimeni interesul să lucreze degeaba", a declarat, joi, Augustin Lazăr.

Întrebat dacă, în eventualitatea anulării unor probe, ar fi afectate dosarele "grele", Lazăr a spus: "Încă o dată vă mai pot preciza: ori de câte ori se constată că există un act de urmărire penală care nu este făcut în condiţiile legii, acela nu poate fi considerat legal, dar până acum eu nu am văzut astfel de acte fiindcă nimeni nu îşi doreşte să facă dosare care să îl compromită, în final, ca profesionist".

"Şi eu sunt optimist că, în continuare, făcându-se verificarea legalităţii actelor de urmărire penală, cele care se află în curs de instrumentare, ele, aceste acte, vor fi considerate ca fiind legale, fiindcă la toate analizele pe care le avem cu colegii noştri punem un accent foarte mare pe calitatea actului de urmărire penală. Este o problemă care este o prioritate a Ministerului Public", a adăugat el.

Curtea Constituţională a admis miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul ICCJ în legătură cu protocoalele cu SRI. Protocolul încheiat între Parchetul General şi SRI în 2009 a fost declarat integral neconstituţional, iar cel din 2016, parţial neconstituţional.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.