Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, în faţa Secţiei pentru procurori a CSM, că raportul Inspecţiei Judiciare (IJ) privind activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este unitar, concluziile inspectorilor pe acelaşi subiect fiind diferite. Kovesi a afirmat că există o lipsă de metodologie în redactarea raportului şi că unii inspectori din echipa de control au semnat în totalitate raportul, însă alţii au semnat doar anumite file.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am constatat că nu există un raport de control în sensul legii. Am constatat că există trei acte de control. Avem un act intitulat raport de control semnat de trei inspectori, inspectori care semnează în totalitate acest act de control. Apoi avem trei inspectori care semnează anumite file din actul de control, o procedură pe care eu nu am întâlnit-o în cei 22 de ani de activitate şi nici în alte rapoarte de control. Avem o notă de opinie separată, formulată de trei inspectori judiciari şi mai avem o notă întocmită de directorul direcţiei din cadrul Inspecţiei Judiciare care a avizat acest raport, notă în care însuşi directorul constată că raportul nu a respectat structura şi nu a fost întocmit în normele privind inspecţiile”, a declarat Laura Codruţa Kovesi în timpul audierii.

Ea a susţinut că raportul de control nu este unic, în sensul că pe aceeaşi chestiune, inspectorii judiciari au avut concluzii diferite, inclusiv în timpul controlului, cu privire la ce documente să fie verificate şi în ce perioadă.

„Am făcut un punct de vedere (...) şi prima noastră observaţie este legată chiar de acest lucru, că nu există un raport de control unic, nu există concluzii unitare şi armonizate. Concluziile sunt diferite pe aceeaşi chestiune. (...) Am fost puşi în situaţia în care coordonatorul echipei ne-a spus că anumite dosare nu trebuie verificate, ulterior cealaltă echipă ne cereau acele dosare. Deciziile lor interne au fost diferite şi nu cred că asta ar trebui să se regăsească în raport”, a subliniat Kovesi.

Procurorul-şef al DNA a adăugat că redactarea raportului de control nu are o metodologie unitară.

„(...) Nu se înţelege în niciun fel ce ar trebui să facem. Pe aceeaşi chestiune, o echipă de control are o opinie, alta are o opinie diferită”, a mai spus Laura Codruţa Kovesi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.