Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat cum vede semnalul Olandei ai cărei eurodeputaţi s-au abţinut sau au votat împotriva rezoluţiei Parlamentului European prin care e cerută aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, că ţara noastră are o şansă, dar nu o garanţie. „Unele chestiuni, probabil tehnice, trebuie clarificate, dar şi politice şi pentru asta toată lumea e implicată la maxim”, a adăugat şeful statului care a precizat că România a avut, săptămâna trecută, o evalaure bună privind această aderare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Aderarea la Schengen e mult dorită de noi şi de 11 ani noi îndeplinim practic cerinţele tehnice. Aderarea nu s-a realizat fiindcă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc, până acum. Acum avem o şansă, însă nu avem o garanţie. Ca să maximizăm şansele noastre am întreprins demersuri. Salut votul covârşitor din Parlamentul European. Am avut o misiune de evaluare, săptămâna trecută. Din informaţiile pe care le avem rezultatul e foarte bun pentru România, deci evaluarea a constatat că România stă foarte bine la capitolul acesta. Însă unele chestiuni, probabil tehnice, trebuie clarificate, dar şi politice şi pentru asta toată lumea e implicată la maxim”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat„ înaintea participării la reuniunea Consiliului European, cum vede semnalul Olandei care s-a abţinut sau a votat împotriva rezoluţiei adoptate de către Parlamentul European care cere aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schegen. 

Parlamentul European a votat marţi rezoluţia prin care este solicitată aderarea României la Spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost adoptată cu 547 de voturi „pentru”, 49 „împotrivă” şi 43 abţineri.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.