Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 21 octombrie cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor, după ce avocaţii fostului premier au depus la instanţă un document în care este invocat un alt temei juridic pentru această solicitare, iar reprezentantul Ministerul Educaţiei a cerut un nou termen de judecată pentru a avea timp să studieze noile acte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Curtea de Apel a fost înregistrată şi cererea de anulare a ordinului ministrului Educaţiei prin care lui Ponta i-a fost retras titlul de doctor, pentru care urmează să fie stabilită data judecării, într-un alt complet.

Avocaţii lui Victor Ponta au solicitat suspendarea aplicării ordinului de ministru până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a deciziei de retragere a titlului de doctor şi au depus la dosar noi acte în care este invocat un alt temei juridic pe care se întemeiază cererea fostului premier.

Reprezentantul Ministerului Educaţiei a solicitat instanţei să amâne judecarea cererii de suspendare a ordinului de ministru, pentru ca instituţia să poată studia noile documente depuse de avocaţii lui Ponta.

Cererea a fost admisă de instanţă, care a stabilit următorul termen în 21 octombrie.

Solicitarea de suspendare a ordinului de ministru prin care lui Victor Ponta i-a fost retras titlul de doctor a fost depusă în 23 august la Curtea de Apel Bucureşti, iar în 6 octombrie a fost înregistrată, tot la CAB, cererea de anulare a ordinului ministrului Educaţiei.

În 13 septembrie, Baroul Bucureşti a amânat luarea unei decizii privind excluderea lui Victor Ponta din avocatură, până când Ministerul Educaţiei va soluţiona contestaţia lui Victor Ponta privind ordinul de retragere a titlului de doctor şi Curtea de Apel Bucureşti va da o hotărâre în cazul solicitării fostului premier. 

Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti a fost depusă de Monica Macovei, care motiva că fostul premier nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diplomă de doctor în Drept, fără examen.

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.

Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.

Consiliul Baroului Bucureşti a luat în discuţie din 23 august cererea formulată de Monica Macovei, dar a amânat de mai multe ori luarea unei decizii, în condiţiile în care fostul premier a trimis Baroului documente din care reiese că a contestat la Ministerul Educaţiei, printr-o plângere prealabilă, ordinul de retragere a titlului de doctor şi, totodată, a cerut la Curtea de Apel Bucureşti suspendarea aplicării acestui ordin până la un răspuns al ministerului şi până când instanţa va decide dacă ordinul va fi anulat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.