IPJ Caraş-Severin a trasmis, sâmbătă, că dispus măsuri faţă de poliţiştii cercetaţi de DIICOT,. Conformitate cu Statutul poliţistului. Agentul arestat a fost suspendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere măsurile dispuse faţă de trei poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, într-un dosar penal instrumentat la nivelul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritoriul Caraş-Severin, faţă de persoanele în cauză se aplică prevederile legale, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul poliţistului”, a transmis, sâmbătîă, IPJ Caraş_Severin.  

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Sursa citată a precizat că se aplica suspendarea din funcţie în cazul arestului preventiv şi punerea la dispoziţie în caz de control judiciar, dacă măsura controlului nu prevede în mod expres suspendarea din funcţie.  

 ”Pentru derularea în cele mai bune condiţii a anchetei penale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin manifestă întreaga deschidere şi disponibilitate la colaborare cu structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informaţiilor necesare pe timpul desfăşurării cercetărilor şi sprijinirea anchetei”, a mai transmis Poliţia Judeţeană Caraş-Severin.  

Şapte persoane, între care trei poliţişti, sunt cercetate de procurorii DIICOT Caraş-Severin pentru constituirea unei grupări cu scopul de a comite omor calificat cu premeditare.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.