Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va da joi o primă sentinţă în dosarul Microsoft, în ceea ce-i priveşte pe oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, fostul ministru Gabriel Sandu şi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ICCJ a încheiat pe 9 martie judecarea în fond a dosarului "Microsoft"  şi a anunţat că va pronunţa sentinţa pe 24 martie. Aceasta va putea fi contestată.

La ultimul termen, cei patru inculpaţi din dosarul "Microsoft" au spus că îşi regretă faptele şi au cerut să primească pedepse cu suspendare, inclusiv cu prestare de muncă în folosul comunităţii, în timp ce DNA vrea condamnarea lor la închisoare cu executare.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, în mandatul căruia s-a derulat contractul Microsoft, a arătat în ultimul cuvânt că tinereţea a fost de vină pentru ce s-a întâmplat. „Astăzi este o zi în care am realizat că am greşit. Îmi pare rău, a fost o situaţie, într-un fel gândeşti la 53 de ani, altfel la 40 şi deloc la 20. Sunt de acord să muncesc oricând în folosul comunităţii. Vreau să fiu liber şi să-mi văd copiii”, a spus Sandu în faţa judecătorilor.

La rândul său, omul de afaceri Dorin Cocoş le-a cerut magistraţilor să-l condamne cu suspendare, astfel încât să poată strânge bani pentru plata prejudiciului „Regret din suflet că am ajuns să comit o faptă penală. Sper într-o pedeapsa cu suspendare, sub supravegere, în folosul comunităţii, să pot să câştig banii pe care i-am însuşit, şi să-i dau statului”, a spus Dorin Cocoş.

Omul de afaceri Dumitru Nicolae a încercat să-i sensibilizeze pe membrii completului de judecată, arătând cât bine a făcut el ţării. „Îmi exprim regretul profund pentru faptele pe care le-am comis. Nu am făcut afaceri cu statul. Am creat peste 5.000 de locuri de muncă. Firmele mele plătesc impozite de 15 milioane de euro, fac sponsorizări şi donaţii importante, către fundaţii şi asociaţii. Sper să pot să repar ce am făcut greşit, am încredere în justiţie”, a spus omul de afaceri care controlează grupul NIRO.

Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi fost vicepreşedinte PDL, le-a spus magistraţilor că vrea să dea mai multe detalii despre acest caz. "În 2009, Cocoş mi-a cerut să-i înlesnesc o întâlnire între Sandu, Florică şi Pescariu. Nu mi-a spus despre ce este vorba. Eu l-am propus pe Sandu ministru după alegerile din 2008. Am avut de ales între Sandu şi Cristian Boureanu. Aveam calitatea de vicepreşedinte al PDL (...) Pe Sandu l-am adus la întâlnire, apoi ne-am dus la partid şi i-am zis să facă dacă e legal, altfel «nu ne salvează nici Zeus». Nu am participat niciodată când s-a discutat despre comisioane sau sume de bani în cadrul afacerii Microsoft. După o lună, Cocoş a venit la mine şi mi-a zis: «Nea Gigi, am rupt şi pentru tine patru milioane de euro». I-am zis: «Eu n-am nevoie de nimic», dar i-am sugerat să finanţeze partidul, deoarece la sfârşitul lui 2009 erau alegeri prezidenţiale”, a arătat Gheorghe Ştefan în declaraţia sa.

Ştefan a arătat că i s-ar cuveni o pedeapsă la muncă în folosul comunităţii. „Regret faptele. În primul rând regret că am intrat în politică. Merit o pedeapsa proporţională cu fapta mea. Vreau să fac muncă în folosul comunităţii”, a spus Gheorghe Ştefan în ultimul cuvânt.

Judecarea în dosarul "Microsoft" a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat pe 9 martie 2016, după 17 termene, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani. 

Indiferent care va fi soluţia instanţei de fond, aceasta nu va fi definitivă, iar contestaţia  va fi judecată de un alt complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În concluziile puse pe fond, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii trimişi în judecată în acest dosar. De asemenea, DNA a cerut instanţei să dispună şi confiscări speciale, pentru recuperarea prejudiciului produs de cei patru inculpaţi, respectiv câte două miliioane de euro de la Cocoş şi Sandu, 7,5 milioane de dolari şi două milioane de euro de la Nicolae Dumitru, precum şi patru milioane de euro de la Gheorghe Ştefan.

În dosarul "Microsoft", fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, iar Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.