Judecătorii instanţei supreme au decis, marţi, în dosarul de abuz în serviciu în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, ca cei patru inculpaţi care şi-au recunoscut faptele să nu fie judecaţi în procedură simplificată, aşa cum au cerut aceştia, ci alături de ceilalţi inculpaţi, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi la finalul procesului, să poată beneficia de reducerea pedepsei cu o treime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei patru inculpaţi care au decis să-şi recunoască faptele şi au cerut să fie judecaţi în procedură simplificată au arătat că îşi menţin decizia, recunosc în totalitate acuzaţiile şi nu solicită alte probe în afara celor de la urmărirea penală.

După o scurtă deliberare, instanţa a arătat că sunt îndeplinite condiţiile formale cerute de lege cu privire la solicitările celor patru inculpaţi, că respinge ca neîntemeiate apărările, însă, “din oficiu”, respinge cererile de judecată simplificată, urmând să judece cauza cu toţi inculpaţii. 

“Asta nu înseamă că nu vor beneficia de reducerea pedepsei dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, însă la finalul procesului”, a spus preşedintele completului de judecată, Ştefan Pistol.

Instanţa a stabilit următorul termen pentru 23 mai, când vor fi audiate două inculpate.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

"În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

"Această conduită infracţională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) şi Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal", arată procurorii DNA în rechizitoriu.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. 

Liviu Dragnea a formulat o contestaţie la executare în dosarul "Referendumul", care luni a fost respinsă definitiv de Completul de cinci judecători al instanţei supreme. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.