Un judecător de la instanţa supremă a decis că procesul în care fostul viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) Bogdan Olteanu este judecat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit un milion de euro pentru a înlesni numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării poate să înceapă, că instanţa a fost legal sesizată şi că probele aflate la dosar au fost administrate legal. Decizia nu este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Instanţa supremă a respins contestaţiile fostului viceguvernator al BNR şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce acesta a susţinut că DNA nu a administrat corect probele în timpul urmăririi penale şi că nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să judece acest dosar.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de Bogdan Olteanu în trei zile de la comunicare.

Pe 18 octombrie, DNA l-a trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat că a primit, în 2008, un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru a înlesni numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Fostul viceguvernator al Băncii Naţionale a României Bogdan Olteanu, la data faptelor preşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost trimis în judecată, procurorii susţinând, în rechizitoriu, că în perioada iulie - noiembrie 2008, el a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă prim-ministrul de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic, mai arată procurorii.

Ei precizează că, ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită, la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

"Astfel, la data de 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu şi omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de un milion de euro în schimbul influenţei pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în acelaşi sens, inculpatul a acceptat şi promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie", susţin anchetatorii.

Ei mai arată că Bogdan Olteanu ar fi primit banii, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic.

"În perioada august - noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)", spun procurorii.

Ei precizează că s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost audiat, pe 11 octombrie, la DNA. Olteanu nu a vrut să spună atunci dacă procurorii l-au chemat pentru noi acte procedurale în dosarul în care este cercetat sau dacă îi aduc la cunoştinţă alte acuzaţii.

Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost eliberat la începutul lunii septembrie din arestul preventiv şi plasat în arest la domiciliu.

În dosarul lui Bogdan Olteanu, în 15 septembrie a fost audiat, în calitate de martor, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorii îl acuză pe Bogdan Olteanu că, atunci când a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispoziţie de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuţiior, omul de afaceri i-ar fi promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.