Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în dosarul în care Elena Udrea a contestat condamnarea pentru "Gala Bute". Instanţa are întrebări cu privire la decizia Curţii Constituţionale privind completurile de cinci judecători în dosarele de fraude cu fonduri europene. Elena Udrea susţine că doar în cazul său ICCJ nu respectă decizia CCR. "Scopul fiind acela de a obţine posibilitatea de a nu respecta decizia Curţii Constituţionale în ceea ce mă priveşte şi de a nu trece la rejudecarea dosarului, aşa cum au fost obligaţi de CCR să procedeze (...) În situaţia dată, mi se pare muuult exagerată acţiunea statului paralel faţă de mine", afirmă Udrea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La termenul de luni în procesul în care Elena Udrea cere anularea condamnării în dosatul "Gala Bute", ICCJ a decis că va sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la decizia Curţii Constituţionale privind completurile de cinci judecători în dosarele de fraude cu fonduri europene. Astfel, ICCJ va întreba dacă decizia CC privind compunerea completurilor trebuie aplicată când este vorba de anularea, prin căi extraordinare de atact, a unor decizii definitive în dosare de fraude cu fonduri europene.

Judecata a fost amânată până când CJUE va lua o decizie.

Ulterior, Elena Udrea a scris, pe Facebook, că s-a întâmplat ce anticipa în urmă cu o lună.

"Ceea ce am anticipat acum o lună, s-a întâmplat azi! Chiar dacă nu mai sunt în proximitatea statului paralel de ani buni, îi cunosc atât de bine modul de gândire şi acţiune, încât pot înţelege mult mai repede decât cineva neavizat, ce vor să facă", a scris Udrea.

Ea a adăugat că, la termenul din luna martie, instanţa de judecată, "noul Complet de 5, a venit cu ideea stupefiantă de a sesiza Curtea Europeană de Justiţie în cazul meu, pentru a întreba dacă poate să ignore decizia CCR?".

"Scopul fiind acela de a obţine posibilitatea de a nu respecta decizia Curţii Constituţionale în ceea ce mă priveşte şi de a nu trece la rejudecarea dosarului, aşa cum au fost obligaţi de CCR să procedeze. Un pretext fiind că la mine e vorba de fapte referitoare la fonduri europene, ceea ce este o minciună pentru că eu am fost achitată pentru acuzaţia de a fi instigat angajaţii ministerului să solicite fonduri europene pentru a plăti cu bani europeni şi nu de la buget!!!!!!!!, promovarea brandului turistic al României în timpul Galei de box", a afirmat Udrea.

Ea susţine că, la termenul de luni, s-a admis, cu 3 la 2 voturi, ca sesizarea să fie trimisă la Curtea Europeană de Justiţie, "chiar dacă nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute în legislaţie".

"Deci, din zecile de contestaţii la executare, doar în cazul meu ICCJ nu respectă decizia CCR! Dacă eram în campanie electorală, dacă aş fi fost candidat anul acesta, aş fi înţeles.(Vezi cazul Tăriceanu, tot azi la ICCJ). În situaţia dată, mi se pare muuult exagerată acţiunea statului paralel faţă de mine, de-a dreptul incredibilă chiar!", a mai scris Udrea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în dosarul "Gala Bute", cu trei întrebări, care se referă la posibilitatea unei instanţe naţionale de a nu aplica o decizie a Curţii Constituţionale atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunităţii europene. Completul care judecă dosarul "Gala Bute", în care este acuzată Elena Udrea, a ridicat din oficiu posibilitatea de sesizare a CJUE, în legătură cu deciziile Curţii Constituţionale privind completurile de 5 judecători şi care afectează dosarele de fraude cu fonduri europene.
 
În dosarul ''Gala Bute'', Elena Udrea a depus o contestaţie în anulare, prin care solicită anularea condamnării de 6 ani închisoare, avocaţii săi invocând decizia Curţii Constituţionale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.