Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Daniel Horodniceanu susţine că sistemul de combatere a criminalităţii organizate are nevoie de o mai bună coordonare şi cooperare la nivel naţional, însă, deşi s-au schimbat cinci guverne în ultimii trei ani, cărora procurorii DIICOT le-au prezentat concluziile lor în privinţa acestui subiect, lucrurile nu s-au schimbat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Există o abordare strategică fragmentată şi uneori neclară a combaterii criminalităţii organizate în România anului 2017. OUG 78/2017 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT a fost şi este o iniţiativă legsilativă pe care o considerăm incompletă. Este un răspuns incomplet la nevoile acestei instituţii. Prin modificarea legislativă s-au dorit nişte îmbunătăţiri. După adoptarea ordonanenţei, a intrat în procedură parlamentară, unde, după 14 luni, se află şi în acest moment în Parlament”, a declarat marţi Daniel Horodoniceanu, la conferinţa de presă organizată pentru prezentarea raportului de bilanţ al DIICOT pe anul 2017.

Procurorul şef al DIICOT a spus că în aproape trei ani de când ocupă acestă funcţie s-au schimbat cinci guverne, cărora le-a prezentat situaţia instituţiei şi concluziile procurorilor în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii, însă lucrurile nu s-au îmbunătăţit.

„În cei aproape trei ani de mandat, s-au schimbat cinci guverne, cărora le-am prezentat situaţia noastră. Dar acum suntem în acelaşi stadiu. Nu avem documente strategice, resursele umane sunt inadecvate numeric. Avem nevoie de mai multă coordonare şi cooperare la nivelul întregului sistem naţional de combatere a criminalităţii organizate”, a subliniat Horodniceanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.