Directorul Hexi Pharma Flori Dinu nu a făcut nici vineri seară, nici în cursul zilei de sâmbătă, nici un fel de declaraţii la Parchet, precizează un comunicat al firmei, care citează afirmaţii ale avocaţilor acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Avem informaţii sigure de la avocaţi că nu a dat nici un fel de declaraţii până în acest moment şi informaţii de la angajaţii companiei ca, în cursul zilei de ieri, în urma unei anchete interne, ar fi aflat de la directorul de producţie că existau, într-adevăr, reţete schimbate pentru o parte dintre produse,  dar că diluţia era conform normelor europene de biocizi, astfel încât produsele să fie eficiente. Din informaţiile de la avocat, nu a declarat acest lucru până în acest moment întrucât nu a avut ocazia", se menţionează în comunicat.
 
În ceea ce priveşte informaţiile conform cărora Flori Dinu nu s-ar fi prezentat la audieri, fiind ridicată de pe stradă, reprezentanţii Hexi Pharma spun că a existat o citaţie de la Parchet pentru vineri, ora 17.00, dar pentru Hexi Pharma în general.
 
"Informaţia că a fost citată şi nu s-a prezentat este falsă. Mandatul de aducere a venit la ora 16.00 în timp ce Flori Dinu era la serviciu. A colaborat cu organele de ancheta încă de la început şi s-ar fi prezentat oricum la Parchet la ora 17.00. Nu a fost ridicată de acasă sau de pe stradă, a mers împreună cu reprezentanţii Parchetului de la birou şi aceştia nu au trimis mascati", se mai arată în comunicat.
 
Vineri, după reţinerea lui Flori Dinu, au circulat informaţii conform cărora la audieri aceasta ar fi spus că produsele Hexi Pharma erau diluate la indicaţiile patronului firmei Dan Condrea.
 
Flori Dinu va fi dusă sâmbătă la Judecătoria Sectorului 5, cu propunere de arestare preventivă, ea fiind acuzată de 128 de infracţiuni de înşelăciune, majoritatea în formă continuată şi de participare improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.
 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.