Gruparea care a încercat să transporte prin România trei tone de cocaină spre Europa de Vest, coordonată de un cetăţean libanez aflat în Brazilia, şi din care au mai făcut parte cetăţeni spanioli, sârbi, ucrainieni şi români, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Autorităţile s-au sesizat după ce, în primăvara anului trecut, o barcă ce conţinea o tonă de cocaină s-a răsturnat în zona localităţii Sfântu Gheorghe din Tulcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 16 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, dare de mită, luare de mită şi fals în declaraţii în formă continuată.

“Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că în cadrul operaţiunii cu nume de cod atribuit <<Grimm Brothers>> a fost investigată o grupare infracţională organizată implicată în transportul de droguri de mare risc pe cale maritimă, până în apele teritoriale româneşti, respectiv Marea Neagră – Delta Dunării cu destinaţie finală ţări din Balcanii de Vest, dar şi ţări din Europa de Vest, Olanda, Belgia şi Spania. Operaţiunii i-a fost atribuit acest nume de cod întrucât în absenţa unor sesizări anterioare, organele judiciare au reconstituit şi probat traseul infracţional post factum, exclusiv pe baza datelor, indiciilor şi urmelor adunate în urma activităţilor judiciare”, se arată în comunicat.

Procurorii au menţionat că gruparea infracţională organizată investigată integrează un cetăţean de origine libaneză cu rezidenţa în Brazilia, cetăţeni brazilieni, dar şi de alte naţionalităţi (cum ar fi membrii echipajelor celor două nave folosite la transportul drogurilor din Brazilia), precum şi cetăţeni români, spanioli, sârbi şi ucrainieni.

“Astfel, în perioada ianuarie 2019-martie 2019, inculpaţii s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină din America de Sud – Brazilia, Portul Belem, furnizată de inculpatul N.E.N.J. zis „Sheik-ul” (cetăţean libanez cu reşedinţa în Brazilia), iar ulterior de a extrage această cantitate de cocaină din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre şi de a o preda persoanelor din cadrul grupării infracţionale responsabile cu transportul acesteia spre ţări din Europa de Vest şi Balcanii de Vest, în vederea plasării pe pieţele din Europa”, se arată în comunicat.

Anchetatorii au menţionat că au stabilit că cetăţeanul libanez conducea în 2019, în Brazilia, o organizaţie criminală specializată în colectarea unor cantităţi mari de droguri din ţările producătoare din America de Sud (Bolivia,Columbia,Peru) şi în distribuirea acestora către cumpărători en gros din state predominant europene.

La începutul anului 2019, membri ai Balkan Cartel l-au contactat pe cetăţeanul libanez, prin intermediul unor cetăţeni sârbi care activau în organizaţia condusă de acesta, pentru a cumpăra şi transporta către Europa (cu punct de intrare prin România), cantitatea de trei tone cocaină cu o concentraţie deosebit de ridicată.
În acelaşi timp, reprezentanţii Balkan Cartel au contractat serviciile unor persoane specializate în recuperarea şi transportul drogurilor din apele mării, fiind vorba de trei cetăţeni spanioli. Liderul acestei grupări este supranumit de ceilalţi membri ai grupului Şeful.

Procurorii au menţionat că obiectul contractului a fost recuperarea cocainei din apele Mării Negre, manipularea şi depozitarea mărfii în condiţii de siguranţă şi asigurarea legăturii cu cetăţeni sârbi, trimişi pentru a tranporta pe cale rutiera cocaina în afara teritoriului României, către Europa de Vest şi Balcanii de Vest.
Pentru ducerea la îndeplinire a contractului, cetăţeanului spaniol supranumit Şeful i s-au pus la dispoziţie de către angajatori mari sume de bani în euro, cu care acesta să achiziţioneze toată logistica şi serviciile necesare şi să plătească persoanele cooptate pentru a ajuta la desfaşurarea operaţiunii. 

“Din activităţile investigative a reieşit că în perioada 11.03.2019-23.03.2019 gruparea a desfăşurat pe teritoriul României activităţi de plasare în apele teritoriale a unei mari cantităţi de cocaină (aproximativ 3 tone) pentru a fi introduse în ţară şi apoi transportate spre ţări din Europa de Vest”, au mai spus procurorii.

Ei au precizat că activitatea infracţională a grupării a vizat trei componente.
Astfel, prima componentă a fost cea de plasare a cocainei, care a implicat o navă maritimă cu pavilion Insulele Marshall şi echipajul acesteia, precum şi o altă navă maritimă cu pavilion ucrainean.

“Din probe a rezultat că prima navă a încărcat în Portul Belem – Brazilia la data de 09.02.2019 pornind spre Constanţa, încărcătura constând inclusiv în cantitatea de 3 tone cocaină, care trebuia să ajungă în Europa, România. Responsabilă pentru plasarea cocainei a fost o persoană aflată în conexiune strânsă cu inculpatul N.J.N.E. (cunoscut drept Sheik-ul)”, au menţionat procurorii. 

Anchetatorii au mai afirmat că a două componentă a fost cea de introducere a cocainei în România, iar de aceasta s-au ocupat 15 persoane de naţionalitate română, spaniolă şi ucraineană, toate inculpate în această cauză. Acestea au început să ajungă în România începând cu data de 11 martie 2019 şi au plecat în perioada 22-23 martie 2019, cele mai multe aflându-se în prezent în Spania.

În România, persoanele implicate au cumpărat două bărci de viteză, un autoturism de teren, au închiriat şase autoturisme (de teren şi transport marfă tip dubiţă) precum şi două pensiuni în zona Deltei Dunării, pe Braţul Sfântul Gheorghe, judeţul Tulcea pentru a desfăşura activităţi de recuperare din apele teritoriale ale României a cocainei şi aducere pe uscat cu cele două bărci cumpărate. Operaţiunea de recuperare a fost întreruptă de faptul că una dintre bărci, ce conţinea cantitatea de aproximativ 1.040 de kilograme de cocaină, s-a răsturnat în zona plajei din localitatea tulceană Sfântu Gheorghe. În acel moment autorităţile s-au sesizat şi au fost începute investigaţiile în cadrul operaţiunii „Grimm Brothers”.

Cea de-a treia componentă a acestui plan era legată de transportul cocainei spre Europa de Vest.

“Această componentă trebuia să fie acoperită de o celulă de transport formată din cetăţeni sârbi ce deţineau mijloace de transport de tip TIR ce aveau prevăzute compartimente ascunse în caroseria remorcilor. În compartimentele ascunse din cele două tiruri identificate se puteau transporta aproximativ trei tone cocaină. Introducerea cocainei pe teritoriul României a survenit şi în condiţiile unor disfuncţionalităţi tehnice la sistemul SCOMAR, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză”, a menţionat sursa citată.

Transportul cocainei a fost preluat de către şoferii unor auto-tiruri, respectiv doi cetăţeni sârbi arestaţi preventiv în altă cauză a Biroului Teritorial Tulcea, care au fost coordonaţi de către o grupare de criminalitate organizată de cetăţeni sârbi care au ramificaţii în Olanda, Spania, Belgia şi America de Sud.

Procurorii DIICOT au menţionat că dată fiind puritatea (gradul de concentraţie deosebit de ridicat, în jur de aproximativ 90%) cocainei depistate (1.797,399 kilograme în total), valoarea de piaţă a acesteia este de aproximativ 200.000.000 euro en gros, respectiv aproximativ 600.000.000 euro en detail.

“Din probe a rezultat faptul că o cantitate de aproximativ 300 kilograme de cocaină a rămas pe teritoriul Turciei, reprezentând plata către gruparea de crimă organizată care a garantat transferul drogurilor între nava sosită din Brazilia şi cea ajunsă în România, o cantitate s-a pierdut în mare, din cauza condiţiilor meteorologice (fiind găsite numeroase ambalaje goale în apele teritoriale ale României), iar o cantitate a fost scoasă din ţară cu destinaţia Serbia, la scurt timp după răsturnarea bărcii în zona plajei Sfântul Gheorghe”, a mai transmis DIICOT.

În acest dosar sunt cercetaţi şi Costinel Tudorel Bobîrnea şi Constantin Cătălin Popaene, agenţi ai Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii în formă continuată. Astfel, în noaptea de 21/22 martie, ei au pretins şi primit câte o mie de euro fiecare pentru a nu întocmi dosar penal şoferului care conducea cu permis necorespunzător categoriei un autoturism ce tracta o remorcă pe care se afla ambarcaţiunea în care se găsea cantitatea de aproximativ trei kilograme de cocaină, din marfa recuperată din apele Mării Negre.

Procurorii au mai afirmat că liderul grupării se află în evidenţele autorităţilor libaneze pentru de infracţiuni de trafic de droguri, acesta încălcând legislaţia libaneză cu privire la traficul de droguri de 12 ori în perioada 1994-2016.

“Inculpatul, unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi/distribuitori de droguri din America de Sud, nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa cu ocazia audierii efectuate de către procurorii DIICOT – Structura Centrală în Brazilia, la data de 19.12.2019. Mai mult decât atât, a încercat să justifice formularea acuzaţiilor împotriva sa prin notorietatea pe care o are în lumea traficanţilor internaţionali de droguri”, au mai transmis procurorii DIICOT.

El a fost arestat la data de 21 octombrie 2019 şi se află încarcerat în Brazilia, în Penitenciarul „Paulo Luciano Campos” din statul Sao Paulo, oraş Avare, fiind condamnat la o pedeapsa de 22 ani închisoare pentru trafic de droguri.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.