Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, după decizia CEDO privind condiţiile din penitenciarele din România, că a avut deja o discuţie cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi că este convins că acesta va veni "în ritmul potrivit" cu planul de măsuri pe care ţara noastră trebuie să le ia în termenul de şase luni stabilit de instanţa europeană. Premierul a subliniat că decizia CEDO demonstrează că problemele privind condiţiile din penitanciarele din România nu sunt invenţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Decizia ne obligă ca în cele şase luni să venim cu un plan concret agreat şi de Consiliul de miniştri, dar şi de Guvernul României, astfel încât problema semnalată de către CEDO să înceapă să fie rezolvată, pentru că această decizie vine ca urmare a problemelor existente în penitenciarele din România. Deci, urmare a acestor probleme, avem această decizie care ne dă un termen de şase luni, în care să venim cu aceste măsuri”, a declarat Grindeanu.

El a spus că, în urmă cu câteva zeci de minute a avut o discuţie pe această temă cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

”Sunt convins că va veni în ritmul potrivit cu acest plan de măsuri, astfel încât în cele 6 luni să reuşim să aprobăm acest plan, să facem paşi concreţi şi până la urmă să facem în şase luni lucruri care trebuiau făcute în ultimii 26 de ani”, a precizat premierul.

Întrebat dacă, în opinia sa, acest termen de şase luni e suficient, şeful Executivului a afirmat: ”Avem timp în cele şase luni să facem acest plan extrem de bine aşezat. Măsurile respective trebuie să fie parte a acestui plan, urmând perioada de implementare. Dar vreau să fie foarte bine aşezate şi tocmai acesta a fost rostul discuţiei mele cu domnul ministru Toader. E timp suficient să facem acest plan de măsuri, să luăm măsuri concrete, nu doar să facem acest plan şi să arătăm că suntem determinaţi în a respecta şi subliniez în a respecta decizia CEDO şi a îmbunătăţi condiţiile din penitenciare, care, iată, nu sunt invenţii, nu sunt lucruri spuse doar de către unii şi alţii, ci azi s-a dovedit că sunt lucruri extrem de grave”.

Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis marţi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

România are la dispoziţie şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei din închisori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.