Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial transmite, miersuri seară, că grefierii beneficiază de pensie de serviciu, nu de pensie specială şi anunţă că vor exista ample acţiuni de protest în cazul în care dreptul dobândit prin lege va fi afectat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”Grefierii beneficiază de pensie de serviciu, nu de pensie specială”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.  

Potrivit sindicaliştilor, dreptul la pensie de serviciu al grefierilor a fost reglementat prin lege.  

”Spre deosebire de magistraţi, care nu pot declanşa forme de protest sau grevă, corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor atrage atenţia decidenţilor politici că va declanşa ample acţiuni de protest, care vor conduce până la blocarea totală a activităţii în sistemul judiciar, dacă vor fi afectate negativ condiţiile de acordare a pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri)”, au mai transmis sindicaliştii.  

Aceştia solicităv Guvernului să acorde mai întâi prioritate creşterii speranţei de viaţă şi apoi recomandărilor primite de la experţi ai Băncii Mondiale pentru atingerea jaloanelor din PNRR.   

Sindicaliştii afirmă că, din datele statistice furnizate de către Casa Naţională de Pensii, rezultă că vârsta medie de pensionare a grefierilor este de 60 ani şi 9 luni. De asemenea, la finalul anului 2021 puţin peste 1.700 de grefieri erau pensionari în plată.  

”Grefierii beneficiază de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie specială, fiind vorba practic de o pensie ocupaţională, după cum este denumită în Uniunea Europeană, ca recompensă a zecilor de ani în care şi-au desfăşurat activitatea în slujba justiţiei, într-un regim strict de interdicţii şi incompatibilităţi pe care alte categorii profesionale nu îl au. Dreptul la pensie de serviciu al grefierilor a fost reglementat prin lege, care impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a beneficia de pensie de serviciu, respectiv o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate şi împlinirea vârstei de 60 de ani, cerinţe care nu sunt impuse niciunei alte categorii de personal care beneficiază de pensie de serviciu”, au mai transmis sindicaliştii.  

Potrivit acestora, pensia medie a unui grefier este de 4.839 lei, din care 2.474 lei este pe contributivitate, iar 2.655 lei este suportată din bugetul de stat. 

”În condiţiile în care PIB al României în anul 2021 a fost de 240 miliarde euro, cuantumul total al pensiilor de serviciu plătite grefierilor din bugetul de stat reprezintă doar 0,042% din PIB al României”, au mai transmis sindicaliştii.   

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.