Gigi Becali a declarat la ieşirea de la DNA, unde a fost audiat pentru că şi-a schimbat declaraţiile date în dosarul lui Puiu Popoviciu, că a citit declaraţiile în care îl denunţa pe omul de afaceri şi le menţine pentru că sunt ale sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De ce am fost acuzat? Că… mărturie mincinoasă. Nu aşa am zis? Dă-le încoace. Le-am luat, două declaraţii. Le-am citit. ”Domnul Becali, o menţii?”. ”O menţin că e scrisă de mâna mea şi-am semnat-o eu”. A doua, am citit, mi-am adus aminte, e semnată de mine. O menţin pentru că sunt ale mele”, le-a spus Becali jurnaliştilor, după ce a vorbit cu procurorii.

Gigi Becali a fost vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, după ce şi-a schimbat declaraţiile date în dosarul omului de afaceri Gabriel Popoviciu. 

Întrebat dacă le va spune procurorilor că recunoaşte declaraţia dată în 2006, în dosarul lui Gabriel "Puiu" Popoviciu, Becali a spus: "Mă uit, le citesc, declaraţiile, că am dat două declaraţii, le citesc. Da, domnule, mi le aduc aminte, mi le menţin şi gata, la revedere, pleci acasa. (...) Şi dacă nu-mi aduc aminte, nu-mi aduc".

Gigi Becali a fost şi miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi anunţat că este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, ambele în formă continuată. 

"De acum, ce-o vrea Dumnezeu. Voi cunoaşteţi legea. Acuzaţia asta a lor e de abuz in serviciu. La acuzaţia asta nici nu contează ce spun eu. Ce contează ce ştiu eu ca să schimbe o ştampilă şi un act al statului. Acolo sunt acte, evaluări, majorări de capital. Infracţiunea lui Popoviciu se dovedeşte prin acte. Atunci, reclamaţia mea a fost pe prejudiciu. Nu eu stabilesc prejudiciul. Evaluatorul stabileşte", spunea Becali după ce a fost la DNA.

Becali este acuzat că în declaraţiile de martor date în 27 octombrie 2014, la DNA, şi, ulterior, în 15 februarie 2016, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul omului de afaceri Gabriel "Popoviciu, a prezentat date care “contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea”.

În opinia procurorilor, George Becali a avut “o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esenţial, cu eficienţă probatorie, concludente şi pertinente în cercetarea şi soluţionarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanţa de judecată, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul instanţei anterior amintite”.

Dosarul în care Becali a dat declaraţii de martor se judecă din decembrie 2012 la Curtea de Apel Bucureşti. Omul de afaceri Gabriel Popoviciu şi foştii şefi de la DGIPI şi DGA Cornel Şerban şi Petru Pitcovici au fost trimişi atunci în judecată, alături de alte opt persoane, pentru fapte de corupţie în legătură cu tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti.

Procurorii au stabilit că prin aceste fapte s-a produs statului un prejudiciu de 335.387.260 de lei, iar dauna produsă USAMV Bucureşti se ridică la suma de 619.472.218 lei.

Gabriel Aurel Popoviciu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar Ilie Cornel Şerban, fost director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MA, şi Petru Daniel Pitcovici, fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie, sunt judecaţi pentru complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului. Ioan Neculae Alecu, fost rector al USAMV Bucureşti, Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al Capitalei şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, şi Ioan Todiraş, fost viceprimar al Sectorului 1 sunt judecaţi pentru abuz în serviciu.

În 25 februarie, la Curtea de Apel Bucureşti, Gigi Becali şi-a schimbat poziţia faţă de ce a declarat în timpul urmăririi penale din dosarul lui Popoviciu, acuzat de procurori că ar fi obţinut ilegal o suprafaţă de 224 de hectare de teren în zona Băneasa, unde a construit complexul Băneasa şi un ansamblu rezidenţial de lux. Becali a arătat în faţa instanţei că nu îşi mai menţine declaraţia dată în faţa procurorilor, pentru că este mult de atunci şi tot ce a spus era "la nivel de bârfă".

“Ce a fost atunci la prima declaraţie sunt câteva fraze pentru că nu le mai ţin minte. Erau mai mult la nivel de bârfă.  Nu am probe care să susţină ce scria acolo”, a spus Gigi Becali în faţa completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti.

În urma acestei declaraţii, procurorul de şedinţă a anunţat că Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, mai cu seamă că declaraţia iniţală dată de Becali a reprezentat un suport în ancheta penală desfăşurată la DNA în dosarul lui Gabriel Popoviciu.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.