Fostul şef al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ şi alte 15 persoane angajate la aceeaşi instituţie au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Fostul director al SAJ solicitase între 5.000 şi 10.000 de euro de la 22 de persoane pentru a le angaja la ambulanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, marţi, că au fost trimişi în judecată Dan Dorin Morenciu, la data faptei manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (22 acte materiale),
Mihaiela Cojocariu, la data faptei reprezentant al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi membru în comisia de examinare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, Elena Preda, la data faptei asistentă şefă în cadrul SAJ Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată, Ionuţ Doarbeş, la data faptei angajat în cadrul S.A.J. Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată Epanu Magdalena, Ciobanu Iuliana, Lupu Aurel, Movilă Cristian, Cristescu Constantin, Rascarache Ioana-Cătălina, Alexa Daniela, Vrînceanu Mihai Sebastian, Jigău Ciprian Constantin, Trăscăoanu-Stoian Ioan, Pîntea Luiza-Mariana, Marele Octavian, la data faptelor angajaţi în cadrul SAJ Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
DNA a aprecizat că în perioada 02 – 18 mai 2022, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ a organizat un examen pentru ocuparea unor posturi pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care fusese angajat fără concurs în posturi de execuţie, pe perioadă limitată, în timpul stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic.
“În aceste împrejurări, inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menţionată mai sus, direct sau prin intermediul subalternilor săi Andronache Gladior, Preda Elena şi Rozoschi Maria Luminiţa (aceasta din urmă fiind desemnată şi preşedintă a unei comisii de examen pentru personalul sanitar) ar fi pretins de la 22 de persoane (trimise în judecată în prezenta cauză) sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro (în total 125.000 euro) şi ar fi primit în total 82.000 euro, pentru ca acestea să fie declarate admise la concursul menţionat mai sus. Concursul viza angajarea pe o perioadă nedeterminată, a personalului sanitar şi sanitar auxiliar care ocupase fără concurs posturi de execuţie, pe o perioadă limitată, în timpul stării de alertă”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că la data de 18 mai 2022, Dan Dorin Morenciu ar fi primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro (pentru nouă persoane), ocazie cu care a fost prins în flagrant. 
“De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele nouă persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. În aceeaşi zi, din diferenţa de bani rămasă (14.000 euro), inculpata i-ar fi remis suma de 8.000 de euro lui Rozoschi Maria Luminiţa, în incinta S.J.A. Neamţ, iar suma de 6.000 de euro şi-ar fi însuşit-o în totalitate”, a mai transmis DNA.
Procurorii anticorupţie au precizat că în aceeaşi manieră, ar fi procedat şi ceilalţi doi intermediari Gladior Andronache şi Maria Luminiţa Rozoschi care, după ce i-ar fi remis, în interiorul unei pensiuni din municipiul Piatra Neamţ, lui Dan Dorin Morenciu partea acestuia de 27.000 euro (pentru 10 persoane), ar fi împărţit între ei diferenţa rămasă de 16.000 euro (Rozoschi Maria Luminiţa – 5.500 euro, Andronache Gladior – 10.500 euro).
De asemenea, pentru a se asigura că nu vor fi probleme în timpul desfăşurării examenului, Gladior Andronache şi Maria Luminiţa Rozoschi ar fi remis Mihaielei Cojocariu şi lui Lucian Georgian Cojocariu, membri în comisia de examinare, câte 1.500 euro.
“Ca urmare a demersurilor descrise mai sus, beneficiind de ajutorul membrilor comisiei de concurs, toţi cei 22 de candidaţi au fost declaraţi admişi în condiţiile în care mulţi dintre ei, nu ar fi dovedit că au avut cunoştinţele necesare promovării examenului”, a mai transmis sursa citată. 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamţ cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, în cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei 13 inculpaţi, angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (S.A.J.) Neamţ şi candidaţi la concurs: Rozoschi Maria Luminiţa, Andronache Gladior, Afloarei Petronela Larisa, Balan Alin-Bogdan, Butnariu Ilie, Cojocariu Lucian Georgian, Dogariu Cristina, Iacob Ana-Maria, Iftime Ioan Răzvan, Macovei Luminiţa, Matei Neculai Victor, Mihăilă Petru şi Oglinzanu Mihai-Marius, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de dare şi luare de mită, comise în forma autoratului şi a complicităţii.
Cele 13 persoane au declarat că recunosc comiterea faptelor şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între 1 an şi 6 luni şi 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.