Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a venit joi la DNA, fiind citat pentru a fi audiat. Gabriel Sandu a fost condamnat, în dosarul “Microsoft”, la doi ani de închisoare cu executare, decizia fiind contestată. Cercetările în cazul licenţelor Microsoft continuă într-un dosar disjuns în care sunt vizaţi alţi şapte foşti miniştri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gabriel Sandu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 10.00.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost condamnat, în 24 martie, de instanţa supremă, în dosarul “Microsoft”, la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi spălare de bani.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi fostul primar Gheorghe Ştefan la trei ani de închisoare cu executare, Dorin Cocoş la doi ani de închisoare cu executare şi Nicolae Dumitru la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, toi fiind acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA şi de către inculpaţi.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari. 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, spunea în 10 aprilie, la Pro TV, că cercetările din dosarul “Microsoft” continuă în privinţa celorlalte persoane, în special foşti miniştri, urmărite penal pentru spălare de bani şi abuz în serviciu, fiind dispuse analize financiare pentru a dovedi prejudiciul exact.

"În dosar se continuă cercetările. (...) S-a disjuns dosarul cu privire la infracţiunile de spălare de bani, inclusiv faţă de persoane care au fost cercetate în faza iniţială. Alte persoane, şi mă refer în special la cei care au avut calitate de foşti miniştri, sunt cercetate şi învinuite pentru abuz în serviciu", a spus Kovesi.

În ancheta “Microsoft” de la DNA sunt vizaţi şapte foşti miniştri, respectiv Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu şi Adriana Ţicău, aceştia fiind suspectaţi de faptele de corupţie şi de abuz în serviciu legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft.

În septembrie 2014, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a celor foştilor miniştri. Preşedintele a avizat, în 3 octombrie 2014, cererea DNA pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu. Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie 2014, cererea de începere a urmăririi penale a lui Valerian Vreme. În 19 noiembrie 2014, Plenul Senatului a avizat începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, a fost încheiat astfel încât a  asigurat posibilitatea deturnării unui discount de 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate, susţin anchetatorii. Persoane din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.