Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul fraudării concursurilor pentru posturi la mai multe direcţii judeţene, acuzaîiile la dresa sa fiind de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, precum şi de abuz în serviciu. Alături de Chesnoiu au mai fost trimise în judecată alte cinci persoane, printre care un fost director adjunct din minister şi un şef de serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

CHESNOIU ADRIAN-IONUŢ, în prezent deputat, iar la data faptelor având şi funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a:

- 4 (patru) infracţiuni de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, şi a
- infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

RĂDUCAN ANDREI-CRISTIAN, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a 4 (patru) infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,
SANDU AUREL, fost şef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
COROBEA MIHAI-COSMIN, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
PÂRV MIHAI, fost director executiv adjunct gradul II la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Arad,
LĂSCAIE CĂTĂLIN IONUŢ, la data faptelor şi în prezent consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi vicepreşedinte al unei organizaţii judeţene de partid,

Fiecare dintre aceştia este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

Conform procurorilor, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze lui Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidaţii “agreaţi”, respectiv Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin, Pârv Mihai şi Lăscaie Cătălin Ionuţ. După primirea subiectelor şi promovarea probei scrise, inculpatul Lăscaie Cătălin Ionuţ ar fi fost respins la proba interviului.
”De menţionat este faptul că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând, în perioada ocupării funcţiei, venituri salariale în valoare de 50.995 lei”, precizează DNA.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 50.995 de lei, în vederea recuperării cheltuielilor salariale făcute pentru inculpatul Sandu Aurel cât timp acesta a ocupat funcţia de şef serviciu.

În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziţie de către Chesnoiu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.