Fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa Dănuţ Căpăţână şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acuzaţi de luare de mită şi, respectiv, de complicitate la luare de mită şi de trafic de influenţă, au fost trimişi în judecată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

" Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: CĂPĂŢÎNĂ DĂNUŢ, aflat în stare de deţinere, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată; STRUTINSKY GABRIEL SORIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: complicitate la luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă", anunţă DNA.

Conform rechizitoriului, în perioada 2010 – decembrie 2014, Căpăţînă, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanţii a două societăţi comerciale remiterea unor comisioane de: 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie); 18-20% din valoarea investiţiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre). 

În acest context, Dănuţ Câpăţână a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei. 

"Concret, banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Căpăţînă Dănuţ atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât şi pentru a introduce în caietul de sarcini şi în documentaţia de achiziţie cerinţe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate", precizează DNA, adăugând că "într-unul dintre cazuri, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care şi-a şi însuşit, prin intermediul unei societăţi pe care o controla, suma de 64.649 lei".

În aceeaşi perioadă, Sorin Strutinsky a pretins şi a primit de la reprezentanţii aceleiaşi firme beneficiare suma de 346.395 lei în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, să plătească la timp facturile şi să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală.

"În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparţin inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin. Măsura respectivă a fost dispusă şi asupra a 250 părţi sociale pe care acelaşi inculpat le deţine la o societate comercială", dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.

DNA precizează că Daniel Căpăţână şi Sorin Strutinsky au mai fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în patru respectiv două cauze penale, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora. Într-una dintre cauzele trimise în judecată, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii,  restul dosarelor fiind în curs de judecare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.