Un fost ofiţer de poliţie judiciară din DNA, actualmente comisar şef în IGPR, plasat sub control judiciar pentru luare de mită, favorizarea infractorului şi folosirea informaţii nedestinate publicităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii DNA anunţă că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Moise Marius Eduard, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. (până în martie 2020), în prezent comisar şef în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.

Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului.

În aceeaşi cauză se efectuează cercetări penale şi faţă de un alt inculpat, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la cele trei infracţiuni.

”Inculpatul Moise Marius Eduard, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA, i-ar fi pretins unui funcţionar din administraţia publică locală, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, foloase necuvenite pentru altul, constând în obţinerea a două contracte pentru firma omului de afaceri, coinculpat în cauză.  În schimb, ofiţerul de poliţie judiciară ar fi promis funcţionarului acces la informaţii  nedestinate publicităţii, respectiv date cu privire la activităţile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA. În perioada 2018 – 2020,  inculpatul  Moise Marius Eduard a utilizat  un autoturism de lux înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acţionat”, a transmis DNA.

Măsura controlului judiciar, dispusă de procurori la data de 1 octombrie 2020, a fost confirmată de instanţa competentă la data de 13 octombrie 2020, prin respingerea plângerii depuse de inculpat faţă de măsura menţionată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligaţii între care să nu părăsească ţara, să nu se aproprie şi să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţă, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta - ofiţer de poliţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.