Femeia în vârstă de 53 de ani care ţinea zeci de câini în condiţii precare, în localităţile arădene Mâsca şi Gurba, a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, pentru uciderea şi schingiuirea animalelor în formă continuată, de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Femeia este acuzată că a omorât opt câini şi a schingiuit alţi aproape o sută de câini, cărora nu le-a asigurat hrana şi apa necesare, şi nici condiţii minime de subzistenţă şi igienă, provocându-le „suferinţe fizice şi psihice inutile”. Potrivit anchetatorilor, animalele aveau „urme vizibile de inaniţie”.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad informează, joi, că procurorii au trimis-o în judecată pe femeia de 53 de ani, cercetată sub control judiciar, pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, în forma continuată şi schingiuirea animalelor, în formă continuată, în condiţiile în care aceasta ţinea zeci de câini în condiţii precare în localităţile Mâsca şi Gurba.
"În perioada 10.02.2026-18.03.2026, la locaţia situată pe raza localităţii Mâsca, judeţul Arad, inculpata D.C.G., în calitate de deţinător de câine, a ucis fără drept cinci exemplare canine, prin lipsire de apă şi hrană şi alte mijloace de subzistenţă şi igienă, iar în perioada 10.02.2026-20.03.2026, la locaţia situată în localitatea Gurba (...) a ucis fără drept trei exemplare canine, prin lipsire de apă şi hrană şi alte mijloace de subzistenţă şi igienă", precizează procurorii.
Potrivit sursei citate, în aceleaşi perioade, femeia a schingiuit 95 de câini (40 în Mâsca şi 55 în Gurba), "prin înfometare, lipsire de apă şi condiţii de adăpost corespunzătoare, în mod constant, constatându-se urme vizibile de inaniţie, provocându-le acestora suferinţe fizice şi psihice inutile".
Dosarul va fi judecat la Judecătoria Arad.




























