Expertiza tehnică a autoturismului implicat în accidentul în care şi-a pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost finalizată, la fel şi expertiza criminalistică, ambele fiind analizate în prezent de procurorii instanţei supreme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ieri (marţi, n.r.) au sosit expertizele auto şi criminalistică în cazul Condrea. Săptămâna viitoare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va veni cu noi amănunte asupra cazului, doar cele două expertize mai fiind de analizat", a declarat Gabriela Ştefan, purtătorul de cuvânt al Parchetul instanţei supreme, pentru News.ro.

De altfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, afirma, pe 3 iulie, că expertiza tehnică dispusă după decesul lui Condrea este aproape de finalizare, iar în cursul acestei luni se va putea cunoaşte dacă a fost sinucidere, crimă ori un accident provocat de neatenţie sau de o defecţiune tehnică.

"Va fi o soluţie în legătură cu accidentul în această lună. Este în curs de finalizare, din datele pe care le am, expertiza şi vom putea soluţiona într-un termen rezonabil acest dosar”, a declarat Augustin Lazăr înainte de evenimentele organizate cu ocazia Zilei Justiţiei.

Procurorul general al României a spus că şi în ceea ce priveşte celălalt dosar, legat de diluarea dezinfectanţilor, administrarea probatoriului se apropie de final, fiind ridicate documente de la spitale şi urmând ca persoanele care se consideră lezate să comunice dacă se constituie părţi civile şi solicită daune în procesul penal.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit în 22 mai, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe un drum judeţean, între localităţile Corbeanca şi Buftea.

Investigaţia privind decesul lui Condrea este făcută de aceiaşi procurori care fac ancheta în dosarul dezinfectanţilor Hexi Pharma.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală faţă de compania Hexi Pharma pentru infracţiunea de "participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor".

Procurorii au stabilit că firma Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea în 152 de spitale de produse biocide neconforme, începând din 2014.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.