Două persoane şi o firmă din judeţul Iaşi au fost trimise în judecată pentru dare de mită, după ce unul dintre inculpaţi i-ar fi oferit unui funcţionar la o primărie suma de 22.500 de lei, echivalentul a 5.000 de euro. Anchetatorii susţin că suma a fost oferită pentru ca funcţionarul să elibereze o autorizaţie de construcţie, fără îndeplinirea condiţiilor legale, pentru firma administrată de al doilea inculpat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au finalizat cercetările, iar procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi (două persoane fizice şi o societate comercială din Iaşi), pentru dare de mită, potrivit DGA.

Astfel, în 21 septembrie 2017, ofiţerii DGA Iaşi, coordonaţi de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, l-au prins în flagrant pe unul dintre inculpaţi în timp ce îi oferea unui funcţionar de la o primărie din judeţul Iaşi, denunţător în cauză, suma de 22.500 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), pentru emiterea unei autorizaţii de construire, fără îndeplinirea condiţiilor legale, către firma administrată de al doilea inculpat.

Dosarul penal a fost înregistrat în baza denunţului funcţionarului din primărie, formulat la Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, după ce inculpatul i-a promis succesiv sumele de 2.000 de euro, 3.000 de euro, iar ulterior 5.000 de euro în scopul menţionat, arată DGA.

Prin rechizitoriu a fost menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 22.500 de lei, reprezentând mita oferită de inculpat, în vederea confiscării acesteia.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul DOS - Brigada Operaţiuni Speciale Iaşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.