Două femei sunt cercetate sub control judiciar pentru trafic de influenţă după ce ar fi primit 20.000 de euro, de la două persoane, cărora le-au promis sprijin în angajarea în cadrul unei unităţi militare, anunţă DNA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 octombrie 2016, faţă de inculpatele Alecsandra Nicolescu şi Maria Iordache, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cursul anului 2014, Alecsandra Nicolescu, beneficiind de ajutorul celeilalte inculpate, ar fi pretins şi primit de la două persoane, martori în cauză, suma de 20.000 euro.

Banii respectivi au fost primiţi de Alecsandra Nicolescu pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra unor funcţionari din cadrul unei unităţi militare şi pentru a-i determina pe aceştia să angajeze cele două persoane în cadrul acelei structuri, susţin anchetatorii.

Faptele au fost denunţate de către cele două persoane când acestea au realizat, după mai multe luni de amânări sub diferite pretexte, că pretinsa influenţă nu era una reală, mai spun procurorii DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.