Procurorii DNA Ploieşti vor cere din nou emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, după ce poliţiştii vor notifica Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că acesta nu s-a prezentat joi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova pentru a semna în cadrul controlului judiciar, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii DNA aşteaptă ca IPJ Prahova să sesizeze curtea supremă de faptul că Sebastian Ghiţă a încălcat prevederile controlului judiciar şi nu s-a prezentat joi la sediul Poliţiei din Ploieşti pentru a semna, potrivit surselor citate. Apoi, un procuror DNA va solicita magistraţilor ICCJ înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, invocând încălcarea prevederilor ordonanţei prin care Ghiţă era obligat să se prezinte săptămânal la Inspectoratul de Poliţie Prahova.

Va fi pentru a doua când DNA va cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă trebuia să se prezinte joi, la ora 10.30, la sediul IPJ Prahova în cadrul vizitei săptămânale prevăzute de controlul judiciar. Ghiţă nu a venit, aceasta fiind prima oară când parlamentarul încalcă prevederea privind faptul că trebuie să semneze o dată pe săptămână la sediul Poliţiei Prahova.

Sebastian Ghiţă a încălcat şi în 21 decembrie o altă prevedere a controlului judiciar, în momentul în care nu s-a prezentat când a fost citat în faţa procurilor DNA Ploieşti, după ce cu două zile înainte semnase la IPJ Prahova. De atunci, Sebastian Ghiţă nu a fost găsit.

Reprezentanţi ai Poliţiei Prahova au declarat pentru News.ro că, potrivit procedurilor, IPJ Prahova va anunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că Sebastian Ghiţă a încălcat prevederile controlului judiciar, urmând ca magistraţii să dispună în consecinţă.

Marţi, instanţa supremă a respins cererea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi ţara în dosarul în care acesta este cercetat sub control judiciar.

Un complet de trei judecători de la instanţa supremă decisese, în 16 decembrie, ca lui Sebastian Ghiţă să îi fie ridicată interdicţia de părăsire a ţării, una dintre obligaţiile din cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

Fostul deputat este căutat din 21 decembrie, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Sebastian Ghiţă nu avea dreptul să plece din ţară fără acceptul procurorilor pentru că decizia din 16 decembrie, până la judecarea contestaţiei, nu era definitivă. Poliţiştii l-au căutat pe Sebastian Ghiţă la locuinţa sa din Ploieşti, dar şi în alte locuri pe care acesta le frecventa, însă nu l-au găsit, iar în 22 decembrie au anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar pe cauţiune.

De asemenea, poliţiştii au informat DNA Ploieşti că Sebastian Ghiţă nu a fost găsit după ce pe numele lui a fost emis mandatul de aducere.

Ultima dată, Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar pe 19 decembrie.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale. Unul dintre acestea în care, alături de Ghiţă, sunt acuzaţi şi foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas se află pe rolul instanţei supreme.

În acest dosar, Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj, spălare de bani, folosirea de informaţii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

În aprilie 2016, procurorii DNA Ploieşti au admis cererea lui Sebastian Ghiţă de constituire a cauţiunii în limita sumei de 59.417.133 lei, după ce acesta a depus garanţii reale imobiliare şi mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparţin unei societăţi comerciale şi opere de artă, toate în valoare de 86.652.513,50 lei.

În cel de-al doilea dosar, aflat tot pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sebastian Ghiţă este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu. Ghiţă este acuzat că i-a dat lui Bădescu o casă pentru a primi finanţare de la bugetul local pentru asociaţia Basket Club Asesoft.

De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

Sebastian Ghiţă a mai fost cercetat în dosarul ”Tracia - Asesoft”. La începutul lunii martie, judecarea dosarului ”Tracia - Asesoft” în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane au fost acuzaţi de înşelăciune în legătură cu tranzacţii petroliere prin care au produs un prejudiciu de 200.000 de lei a încetat ca urmare a prescripţiei.

Sebastian Ghiţă a rămas fără imunitate după ce mandatul său de deputat a încetat în decembrie, după alegerile parlamentare.

Ghiţă a fost deputat între 2012 şi 2016. În acest an, el a candidat pentru un nou mandat de parlamentar din partea PRU, însă acest partid nu a trecut pragul electoral, astfel că nu a intrat în Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.