Director general al Unifarm - suspendat din funcţie- Adrian Ionel a fost audiat, marţi, la DNA, în dosarul în care este acuzat, între altele, de luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi cerut 760.000 de euro de la reprezentantul unei firme pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului. La DNA s-a prezentat şi deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a spus că a adus noi probe în dosar. ”Este foarte important să înţelegem în ce măsură anturajul premierului Ludovic Orban a fost implicat în această afacere Unifarm”, a susţinut Ungureanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adrian Ionel a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10.00 şi a stat două ore în faţa procurorilor anticorupţie. El nu a făcut declaraţii jurnaliştilor nici la sosire, nici la ieşirea de la audieri.

La sediul DNA s-a prezentat şi deputatul Emanuel Ungureanu.

”Am venit astăzi la DNA aşa cum am promis, ca atunci când voi avea informaţii noi, care se corelează cu alte mărturii pe care le-am mai dat de două ori în legătură cu dosarul Unifarm şi nu numai, voi aduce aceste probe. Este foarte important să înţelegem în ce măsură anturajul premierului Ludovic Orban a fost implicat în această afacere Unifarm (...), a afirmat Ungureanu.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

El a amintit că în 19 martie premierul Orban anunţa o ”finanţare importantă” pentru Unifarm, ”din care în primă instanţă s-au cumpărat măşti neconforme, prin intervenţia – atenţie – directă a domnului Ludovic Orban”.

”Este foarte important să ştiţi că măştile pe care le purtăm toţi astăzi (...) nu sunt măşti conforme, nu sunt măşti verificate de o autoritate a statului român. Nu avem nicio garanţie că măştile care sunt pe piaţă au filtre de protecţie”, a susţinut el.

Ungureanu a spus că va cere expres procurorilor să fie audiaţi premierul Orban, fostul ministru al Sănătăţii Victor Costache, actualul ministru Nelu Tătaru, Codrin Lungu,  noul secretar general al Guvernului.

”Domnul Orban are de dat explicaţii foarte detaliate, împreună cu domnul Codrin Lungu, atenţie – Lucian Timofticiuc, este un personaj foarte interesant, care a fost membru în Consiliul de Administraţie al Unifarm din partea Ministerului Sănătăţii exact în perioada în care s/a făcut afacerea cu Republica Moldova şi atunci când s-a apăsat pe anumite butoane ca această marfă neconformă să ajungă în spitale din nordul Moldovei. Deci multe echipamente de protecţie de genul acesta, neconforme, au ajuns în spitale pentru că oameni din Ministerul Sănătăţii – atenţie la ce spun, se poate verifica – au dat inclusiv un document către spitale, este un document scris, care a ieşit din Ministerul Sănătăţii, care recomanda în mod expres ca aceste echipamente ştiute neconforme să fie cumpărate de către spitale la suprapreţ”, a declarat presei Emanuel Ungureanu.

DNA a anunţat că directorul general al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului. O tranşă de un milion de măşti nu a fost conformă, creând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei pentru Unifarm.

Totodată, procurorii susţin că Eugen Adrian Ionel a dobândit nelegal calitatea de director general al Unifarm, în 2016.

Adrian Ionel a fost suspendat din funcţia de director al Unifarm.

Potrivit DNA, în calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 de euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

În plus, cele 1 milion de măşti livrate şi receţionate în prima tranşă Companiei Naţionale Unifarm SA nu erau măşti chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măşti de protecţie neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecţie decât cele convenite în contract, susţin procurorii.

"Totodată, din funcţia pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcţionar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian şi intermediar, la un restaurant din municipiul Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie", arată DNA.

Conform sursei citate, pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.

Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 convenit, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.