Directorul Direcţiei Dezvoltare Investiţii în cadrul SN Nuclearelectrica SA şi membru al comisiei de examinare pentru angajare, Constantin-Alexandru Havriş, a fost rimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzat că i-ar fi trimis unui candidat întrebările şi răspunsurile pentru proba scrisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului HAVRIŞ Constantin-Alexandru, director al Direcţiei Dezvoltare Investiţii în cadrul SN Nuclearelectrica SA şi membru al comisiei de examinare pentru angajare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, au transmis, joi, reprezentanţii DNA.

Procurorii precizează că, în cursul lunii august 2018, Havriş Constantin-Alexandru ar fi transmis, prin email, unei persoane, subiectele ce urmau a fi date cu ocazia susţinerii probei scrise (cinci întrebări şi răspunsurile aferente) pentru ocuparea unui post de economist în cadrul Departamentului Implementare Proiect U3-U4 CNE Cernavodă – Direcţia Dezvoltare Investiţii al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A.

”Urmare a acestui demers, în data de 14 august 2018, cu ocazia examinării scrise, beneficiarul subiectelor a obţinut o notă care i-a permis promovarea concursului şi implicit angajarea în funcţia de economist.Ulterior, inculpatul Havriş Constantin-Alexandru a completat în fals procesul verbal de examinare a candidaţilor, atât pentru proba scrisă cât şi pentru cea interviului, în condiţiile în care la aceasta din urmă nu a fost prezent, fiind plecat în concediu”, au mai precizat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.